Glasul Bucovinei

Revista românilor din Ucraina

 

ARHIVA BUCOVINEI - Maria Porumbescu-Raţiu – familia Morariu: Corespondenţă (iii)
     media: 4.83 din 6 voturi

06.12.10
14:26
1.
Stimate Părinte şi Amice! (fără dată, dar– scrisă după 6 iunie, 1908, când Mărioara Raţiu a asistat la parastasul de la Stupca şi a văzut starea mormântului, fără grilaj)
Alăturez scrisoarea Domnului Branişte1 – care scrie în „Drapelul”, biografia lui Ciprian. Te rog, fii bun şi trimite imediat recomandat scrisorile din Italia şi partea din „Tagebuch”2 a lui Ciprian, la adresa Domnului Branişte, Lugoj, ca să primească până la 6 martie. Dumnealui ţi le trimite înapoi a doua zi. Biografia ai trimis-o înapoi Dnului Timotei Popovici? Te rog, pentru toţi Dumnezeii, să nu mi se piardă nemica.
Astăzi am scris o scrisoare fiului Sănţiei Voastre! Să apeleze la Reuniunile de cântări din Cernăuţi -poate şi la „ Şcoala română", ar da ceva ca să facem mormântul cum s-a făcut programul, cu toate că eu găsesc (că) grilajul e foarte scump. Căutaţi un meşter, poate mai ieftin ca să ne ajungă paralele. Scrie şi trimite, rog foarte mult, ceea ce doreşte Branişte! Aştept şi de la Societate3 răspunsul. Salutările mele cele mai sincere, Mărioara L.Raţiu

2.
Prea stimate Părinte, scumpă şi iubită Doamnă,
Cu lacrimi în ochi mă aşez să Vă scriu, nu ştiu dacă voi găsi cuvinte, nu ştiu dacă voi fi în stare să Vă spun că suferinţa D-voastre este şi a noastră a tuturor- acelora care l-am preţuit şi stimat. Dumnezeu să Vă întărească şi să Vă mângâie! Noi jălim şi plângem cu D-voastră. Ultima scrisoare am primit-o din (probabil: Sabina?)4, ultimle cuvinte sunt: „Totuşi am grijă ca cele îndrumate de mine să fie duse la capăt – în cazul cel mai rău, de alţii”. Se vede că a avut sărmanul Alexandru o presimţire, căci mai zice într-un loc. „Ieri, ne gândeam la reînvierea celor, pe nedrept, daţi uitării, – azi, noi singuri stăm în pragul morţii!”
Consolaţi-Vă, scumpii noştri Prietini şi prea stimate Părinte şi Doamnă cu gândul că durerea este şi la noi. Liviu5 şi copiii se asociază la condoleanţele mele. Vă salut cu multă şi sinceră iubire, prea devotata Amică. Mărioara Raţiu-Porumbescu
Adresa. Fur Hochwurden Herrn Constantin Morariu gr. ort. Pfarer, Petrauţi, Bei Suczawa, Bucovina, (notă, cu creionul: Condoleanţă la „moartea” pe front a lui Leca Morariu – ştire neîntemeiată!)


3.
Câmpina, 10 VII st[il] v[echi] Adreastă Sfinţiei Sale Dlui Constantin Morariu, paroh, Pătrăuţi, lângă Suceava, Bucovina. Carte poştală deteriorată.
Stimate Domnule Morariu!
Am primit o carte1 care mi-a făcut multă, multă bucurie. Numai nu ştiu unde se află Dnul Alexandru, ca să-i pot scrie. Mă interesază mult unde se face Muzeul2, căci partea cea mai mare a lucrurilor lui Ciprian sunt la mine. …Livia, medicinistă şi Ciprian trimite salutări respectuoase. Rog să-mi răspundeţi urgent. Maria Raţiu-Porumbescu.

4.
Câmpina, 29 X. (se presupune anul 1915 pentru că e vorba de primul doctorat al Liviei)
Stimate Domnule Morariu (Leca, n. n.)
Am primit c[artea] p[oştală] cu fotografia iubitului D-tale părinte. Vă mulţumesc, mi-a făcut o deosebită bucurie! Alăturez o reprezentare nu prea bună a chipului meu îmbătrânit – este o fotografie din anul trecut! Anul acesta, mult am slăbit, a fost multă grijă şi necazuri care m-au doborât. Ziua de astăzi, tristă, de toamnă, îmi aminteşte de poezia lui Eminescu Ce te legini codrule... Timpul mohorât, ceaţă, cu ploaie măruntă, ca şi sufletele noastre. Livia este acasă, pentru o lună. S-a înscris la facultatea de medicină. La 15 XI st[il] v[echi] pleacă spre Bucureşti, pentru examenul de primul doctorat. Ciprian este la Constanţa, învaţă foarte bine, se prepară şi pentru a 8-a, ne face multă bucurie. Am scris astăzi mai mult, poate este cauza timpului de toamnă, care-mi reaminteşte pădurea cu căsuţa din Stupca şi cu un mormânt depărtat! Dacă ai timp, mai scrie, stimate domnule Morariu şi trimite chipul d-tale. Multe salutări, Maria Raţiu.
PS O salutare amicală şi de la o medicinistă, doctor abia după 6 ani. Sună frumos titlul de „doctor” dar ce folos că nu-1 merit decât după un timp destul de lung. Livia Raţiu.

5.
Câmpina, 14. 12 st[il] n[ou] 1915
Stimate Domnule Morariu! (Leca)
Împlinirea dorinţei de a trimite scumpa D-voastră fotografie mi-a stors lacrimi de bucurie! Nu m-am putut sătura privind-o. Tipul blând(?)3 şi expresiv, trăsăturile regulate, tip de dac – aveţi multă asemănare cu fratele Victor. Mulţumesc din suflet! Am avut cu toţii mare bucurie. Dumnezeu să Vă ajute şi să Vă susţină în deplină sănătate! Noi ne rugăm zilnic şi vă alcătuim (alăturăm) în rugăciunile noastre către Mântuitor. Sincere salutări de la soţul meu şi de la Livia, care a fost, după examenul greu, primul Doctorat, două zile acasă.
Te salut stimate domnule Morariu, din depărtare, ca mamă. Mărioara L. Raţiu-Porumbescu.

6.
Câmpina, 1 iunie 1919
Către Constantin Morariu
Înalt Prea Sfinţia Voastră, Prea stimate Domnule Consilier,
Prin distinsul jurnal, „Glasul Bucovinei”, am aflat de demnul şi înaltul post, la care aţi fost ales. Mă simt fericită a Vă felicita din toată inima mea sinceră. Dumnezeu să Vă susţie mulţi şi fericiţi ani, spre fericirea scumpei familii Prea Sfinţiei Voastre şi în numele preoţimei ortodoxe. Pentru ziua de Sf[inţii] împăraţi Constantin şi Elena, aduc din partea mea şi a soţului meu, cele mai călduroase urări. Mărioara Liviu Raţiu n[ăscută] Porumbescu

7.
Un fragment dintr-o scrisoare după 1919
Aceasta am găsit într-o scrisoare a lui Ciprian. în Jurnalele de zi, nu am găsit nimica, doar lucruri triste, viaţa unui tânăr Martir. Ca să caut şi să răsfoiesc Jurnalul „Tagebuch” sau scrisori este pentru mine o durere atât de sfâşietoare, parcă s-ar desface mormântul şi i-aş vedea cenuşa. Vino odată pentru câteva zile ca să poţi ceti scrisorile lui Tata şi Ciprian! Sunt interesante dar şi foarte triste. Pierderea vioarei1 s-a făcut în primele rânduri ale armatei duşmane, se zice că au fost unguri şi bosnieci. Noi am fost fără un atom de vină, cu toţii internaţi în tabăra străinilor şi escortaţi la Doftana şi apoi, în Ialomiţa – un alt calvar şi episod trist al vieţi mele. Astăzi sunt fericită că sunt înconjurată de doi copii buni, o a doua fiică şi un fiu, noră şi ginere, amândoi foarte buni, Eu, ca mamă, cred că Licuţa şi Ciprian sunt cele mai scumpe giuvaieruri pe faţa pământului. Destul! Sincere salutări de la toţi, în special de la Mărioara Raţiu-Porumbescu, mama.

8.
Câmpina, 8 februarie st[il] nou (Anul apariţiei primului calendar „Glasul Bucovinei”, notă L[eca] M[orariu]), 1920
Stimate Domnule Leca Morariu,
Sunt momente în viaţa mea, când aş dori să-ţi spun multe, multe, dară astea sunt lucruri care nu le poţi pune pe hârtie, şi aşa, tac, rabd, şi las iar să treacă zilele una după alta, fără să-ţi pot scrie.
Calendarul cu „La mulţi ani”, l-am primit şi îţi mulţumesc pentru atenţia de anul nou, dară şi pentru reînvierea morţilor, fotografiile inedite m-au impresionat foarte mult, sărmana căsuţă din Stupca nu mai există? Ce frumoasă şi duioasă reamintire, copilăria, tinereţea, tot ce a fost mai frumos, dar şi tot ce a fost mai zdrobitor sufleteşte am petrecut în Stupea. Cum a fost pentru D-voastră Pătrăuţiul nou aşa a fost pentru mine Stupca. Durerea leagă şi mai mult de un locaş aproape sfânt, aşa că mai mult mă leagă Stupca, căci acolo am stat la morminte deschise – Mama, scumpă şi iubită, fratele cel mai iubit cu celilaţi frăţiori şi surori, afară de Tatăl meu şi Ştefan, toţi sunt la Stupca.
Aş dori să facem la 6 iunie, st[il] n[ou] un parastas simplu, o panachidă la mormânt, voi trimite şi eu de aici parale părintelui Mironovici de la Stupca. E poate greu a trimite de aici din România, parale. Mandate încă nu merg şi cu scrisoare de valoare este ceva foarte nesigur.
Am trimis pentru abonamentul „Glasul Bucovinei” şi pentru Calendarul abonat, căci am primit două, pentru primul mulţumesc, îl ţin în bibliotecă ca amintire. Am trimis 66 lei, rugându-1, dumnealui poate mai uşor să trimeată bani printr-o ocazie, sau să predeie d-lui, Aurel (Morariu), D-lui, Deputatul care face onoare neamului şi părinţilor, vorbeşte admirabil în cameră.
D-nul Torouţiu încă nu mi-a afirmat primirea banilor. Toţi munciţi şi faceţi tot ce este posibil pentru ţărişoara şi scumpa noastră patrie, numai de Dl. Dr. Victor (Moariu) nu mai aud nimic, sărmanul, o fi suferind moralmente şi sufleteşte din cauza boalei soţiei sale. Ce fac surorile? S-a măritat cea mică? Dar dnei Grecu cum îi mai marge?
Copiii noştri sunt bine. Licuţa, în luna de miere , şi-a dat un doctorat şi a reuşit foarte bine. Acum este foarte ocupată cu spitalul, cursurile, clinica, este ultimul an de frecvenţă, cu ajutorul Domnului, la toamnă avem pe scumpa noastră fetiţă – Doctor în medicină. Dumnezeu să-i ajute! Ciprian are acum sâmbătă, primul examen de stat la Drept. Face şi armata, este sublocotenent, bat[alion] 12 pionieri şi studiază Dreptul. De la toamnă, se înscrie şi la Conservator în Cluj, unde-i profesor cumnatul lui.
Dar D-ta Domnule Morariu, cum o mai duci? Nu mai vii pe la Bucureşti şi Câmpina? Ce bucurie mare ne-ai face la toţi, care ţinem atât de mult la persoana D-tale, atât de simpatică, vorbesc ca mamă.
Acum vin să te rog şi să te întreb ceva – să ne dai un sfat, pe ce cale ar trebui să mergem ca să putem fi despăgubiţi moral şi material.** Poate fratele D-voastră ar fi cel mai destoinic avocat să ne deie un sfat juridic. Suferinţe mari, fără nici un motiv, fără nici o vină, pierderile morale şi materiale, în primul rând, vioara scumpului meu frate, care nu a fost numai a familiei, a fost o vioară istorică, menită întregului neam. Prin ea, s-ar crea Muzeul lui Ciprian. Am pierdut atâtea lucruri de valoare, care n-o să le mai recăpătăm niciodată. A ieşit scrisoarea aceasta kilometrică. Nu de geaba, am dorit să-ţi spun multe. Ah, multe aş avea de zis, dară nu merge, inima de mamă doreşte multe, speră multe, şi soarta le schimbă.
Sincere salutări de la noi toţi, salutări părintelui Morariu, Mărioara Raţiu-Porumbescu.

9.
Câmpina, 14 X 1920
Stimate Domnule Leca,
Cuvântul „Ilişeşti” mă face să iau condeiul şi să înşir vreo câteva rânduri la adresa D-voastră.
Frumosul şi într-un stil ales „foileton” din „Glasul Bucovinei” mi-a reînviat prea tristul trecut – trist căci persoanele principale din trecutul acesta sublim au dispărut şi numai eu singură am rămas, privind ca-ntr-un pustiu, decorurile! Drumul admirabil din Gura Humorului până în Stupca şi Ilişeşti l-am făcut de nenumărate ori, cunoscând aproape fiecare parte a prea frumoasei păduri de fag şi mesteciei – cu Ciprian, Ştefan şi cu scumpul meu tată. Cu toţii mergeam în vechea trăsură, trasă de doi cai murgi, cu vizitiul Constantin. Trec tablourile trecutului încă pe dinaintea ochilor şi ce trist este că nu poţi să reţii clipele şi ceasurile acestea frumoase!
Ilişeşti, locul unde am petrecut copilăria noastră, eu şi cu Ciprian, la bunicul nostru în vechea casă a „silvicultorului” – astăzi, nu mai există – , în vechea grădină şi în casa parohială a părintelui Bucevschi, în vecinătate cu pastorul Gorgon. Copii zburdalnici, ne jucam de-a mâţa oarba, ascunselea, puia-gaia. Ciprian de multe ori o certa pe Berta, dacă se ascundea aşa de adânc în grădină de nu o putea găsi. Epaminonda privea la corul copiilor, rezemat de un nuc mare, secular, zâmbind melancolic. Ca un vis, ca din basme sunt amintirile acelea. Timpul s-a schimbat şi au trecut mulţi ani, care ne-au împrăştiat şi despărţit – poate, prin moartea bunicului, poate plecând cu toţi pe la şcoli.
Însă soarta cea crudă a voit să taie şi să pătrundă în inima neuitatului meu frate – după terminarea Teologiei, după Procesul Arboroasei, în anul cât a stat Ciprian acasă, ne-am apropiat iar de familia Gorgon, unde zeul Amor şi-a înfipt săgeata în inima prea iubitului meu frate. În zilele de toamnă, plecam amândoi spre Ilişeşti, veneam pe lună, apoi, acasă la Stupca. Se auzeau din depărtare cântecele şi chiotele Clăcanelor1 care desfăceau porumbul, amestecate cu bătăile ritmice şi egale ale ciocanelor, cu care se serveau şvăboaicele la bătaia inului. Pe dealul ce desparte Stupca de Ilişeşti, stăteam amândoi şi priveam spre satul frumos, plin de lumini. Ciprian privea şi recunoştea casa unde se află aceea pe care a iubit-o până la moarte. De multe ori noaptea, se scula fără să ştim şi pleca peste imaşul şi ogoarele Ilişeştilor, până la casa Bertei, stătea în grădiniţa de flori, care le-a sădit ea, lua câte o floare şi venea îndărăt acasă. Abia dimineaţa am ştiut că el a fost la fereastra şi grădina din Ilişeşti!
Vezi Domnule Morariu, ce ai stârnit cu foiletonul dumitale, pe care l-am cetit de nenumărate ori?
A doua amintire e din timpul când a adunat Tatăl meu învăţători, preoţi, domnişoare, ţărăncuţe, băieţandri, din satele vecune, pentru a lucra manual coşerit, pălării, fel de fel de împletiuri de paie şi nuiele şi papură. O excursie admirabilă la un gospodar din satul învecinat unde erau stupi, şi tata în mijocul tineretului mult a explicat stupăritul şi marea vrednicie a micuţei albine. La urmă, discursuri, cântece naţionale pline de farmec şi de entuziasm ale elevilor sub conducerea profesorului Muşlea, ardelean. Entuziasmul a fost atât de mare că la un moment dat, l-au ridicat pe tatăl meu, pe umere şi aşa 1-au dus la trăsură, de unde ne-am întors spre Frătăuţi. La finea cursului, am aranjat teatru, coruri, declamaţii. A fost şi părintele Berariu din Ceahor, ginerele Mitropolitului Silvestru – dară am muncit atât de mult, că m-am îmbolnăvit de pneumonie. Sărmanul tata, zi şi noapte, a vegheat lângă patul meu. Am scăpat şi în anul acela, m-am căsătorit, venind în România. Îţi mulţumesc că nu uiţi pe scumpii mei morţi. Cele mai sincere salutări Mărioara Raţiu-Porumbescu

10.
Scrisoare bordată cu negru. Câmpina, 14.VIII 1922
Către C. Morariu.
(Îl roagă pe Constantin Morariu să vorbească cu Dl. ministru Nistor pentru un transfer al ginereului Romulus Cionca, prof. de vioară la Conservatorul din Cluj, la Bucureşti).
Durerea şi lacrimile nu se usucă după bunul meu Liviu. Şi mult din cauza aceasta văzând copiii starea mea, ar voi să se apropie de Câmpina. Mie îmi merge cu boala mea de inimă mai binişor, picioarele s-au desumflat şi respiraţia este mai uşoară, crizele mai rare.
Muncesc de dimineaţa până seara cu lecţii de pian – cu casa, bucătăria, lipsa de servitoare mă fac să muncesc în toate fazele vieţii...

11.
Câmpina, 20 X 1922
Prea venerabile Părinte, (Constantin Morariu)
Ca întotdeauna, la orice ocazie când am nevoie de un sfat, de un sprijin sincer şi prietenesc, mă adresez şi în astă dată într-o afacere veche – a iubitului meu tată. Răsfoind între scrisori şi amintiri din trecut, am dat de hârtiile aceste, care într-adevăr, datează de aproape un secol. Sărmanul meu tată, a fost teribil de persecutat de episcopul Hacman, care, ca mare rusofil, ura românii şi nu putea ierta tatălui meu năzuinţele şi simţul lui românesc. Îi făcea tot felul de şicane, suferinţele lui în Boian au fost teribile! Şi totuşi, a luptat ca un erou, aducând la biserica noastră ortodoxă aproape 300 de familii. Au spart geamurile bisericii cu pietre pe când era tatăl meu în liturghie, şi strigau în gura mare, uniţii cu preotul lor în frunte: „Să iasă popa din Biserică, voim să-i arătăm noi ce este răzbunarea a ne răpi şi fura familiile pentru biserica valahă”. Tatăl meu, cu capul gol, în sfintele odăjdii a ieşit înconjurat de poporul care era în biserică. Uniţii, toţi cu pietre în mână, gata să-1 omoare. Fanatismul religios îi apucase. Văzându-1 palid însă energic, fără frică înaintând spre ei, cu glasul sonor, a ţinut să le spuie câteva cuvinte, că nu a făcut nici o crimă căci familiile lor numai s-au întors la religia în care au fost botezaţi şi născuţi. Liniştindu-i puţin, dară tot mârâind, pufnind şi înjurând, s-au împrăştiat. Aceasta îmi reamintesc eu că de multe ori ne povestea el nouă copiilor. Este, după timpuri, chiar în limba germană scrisă, chiar de răposatul episcop Bendela, care a fost atunci arhimandrit. Tot în limba germană el îi scrie tatii!
Ştiu cât interes aveţi pentru toate afacerile noastre familiale – dacă legând firul de scrisoarea mea dintâi, după moartea prea scumpului meu soţ, voiesc să Vă întreb cum am rămas fără mijloace şi fără avere, fără nimic. Nu ar face înaltul Consistoriu arhidiecezan ca munca neuitatului meu tată, care nu a fost răsplătită, căci el nu a luat un ban salariu, pentru aceşti ani plini de martiriu. Eu depun actele acestea în mâinile Prea Sfinţiei Voastre, cu rugarea cea mai mare a Vă sfătui cu careva din înalţii consilieri, a le arăta totul. Dacă sărmanul tata, pe timpurile vitrege, nu a putut obţine nimica, poate mi s-ar aproba mie – acum – rămânând eu la bătrâneţe într-o stare materială tristă de tot, o părticică din venitul pe care tatăl meu 1-a meritat. Chiar IPSS Mitropolitul Repta – care a fost totdeauna binevoitor tatălui şi fratelui meu, cunoaşte afacerea „Boian” şi tatăl meu – poate s-ar putea ca personal, să depuneţi rugarea şi plângerea mea. În tot cazul, toată afacerea este de pe timpul episcopului Hacman.
Am primit scrisoarea şi mulţumesc pentru toate. Tot ce am păstrat pentru Muzeu stă la dispoziţie. Dacă aş dispune să-mi pot cumpăra un pian, sau dacă aţi putea, Bucovinenii să-mi trimiteţi un pian, imediat v-aş trimite pianul lui Ciprian. Aştept cu mare nerăbdare, răspunsul Prea Sfinţiei Voastre. Acum vreo câţiva ani, m-am sfătuit cu Emanoil Seleschi în afacerea aceasta – care mi-a promis tot sprijinul. Consistoriul era gata să-mi deie tot concursul – numai cât îmi aduc aminte – percepţia austriacă s-a opus. Acum, mai curînd s-ar putea face ceva cu unirea noastră românească. Aş dori să-i pun o cruce de piatră scumpului meu soţ. Vine anul să-i fac un parastas – care e aici costisitor. Din Frătăuţi mi se scrie că grilajul de lemn şi mormintele s-au stricat, îmi cere 500 lei de reparaţie. De unde? Din lecţiile mele de pian? Abia am pâinea de toate zilele. Ciprian are o leafă mică ca avocat la Steaua română.
O colectă publică nu am voit să primesc – însă venitul acesta pentru care tatăl meu a muncit, câştigat şi meritat, aici rog prea mult ca să nu-mi ia dreptul ce i s-a cuvenit tatălui meu!
Cum v-am zis la începutul scrisorii, rog sprijinul şi sfatul prietenesc şi preoţesc. Şi tatăl meu a fost îndreptăţit, dară şi eu, cu teribila internare, care a fost nedreaptă până la culme.
Cele mai respectuoase salutări şi sărutări de mână, cu distinsă stimă Măria L. Raţiu- Porumbescu.
Actele sunt pe vechiul nume scrise. în anul 1874 – aşa ceva – şi reluat adevăratul nume românesc. Rog să nu se piardă scrisorile.

12.
Câmpina, 8 XI 1922
Prea Venerabile Părinte,
Am scris la Şipot să-mi trimeată actul de naştere, am trimis şi parale pentru timbre. Nu ştiu cine este paroh acolo. Mulţumesc din suflet că-mi daţi sprijinul sincer şi aveţi grijă de mine. Primesc totul ce mi se dă, pe cale demnă şi onorată. Tot aşa este şi munca mea cu care mă susţin, plină de demnitate. Mulţumesc încă o dată pentru tot. Maria L. Raţiu-Porumbescu.

13.
Câmpina, 1.02 1923
Prea Venerabile Părinte, Stimate prietine!
Iată că am ajuns iar la Câmpina, după o şedere de 3 săptămâni la Cluj. Mi-a făcut foarte bine schimbarea aceasta – ca sănătate şi sufleteşte – mi-am mai revenit, eram de tot deprimată... Scumpa mea fiică, Livia, m-a mângâiat, m-a întărit cu cuvinte pline de iubire, însufleţindu-mă şi pentru viitor. M-am întors deplin restabilită. Sunt iar în stare să muncesc.
Sfinţia Voastră cum o mai duceţi cu diabetul?... În Cluj sunt medici foarte buni. Pe vară să faceţi un drum pe la Dorna, Bistriţa, este admirabil drumul acesta spre Cluj – îl cunosc de acum 35 de ani. Îl aveţi pe Puşcariu acolo, care v-ar găzdui şi fiica mea ca doctoră, ar fi cu cea mai mare dragoste dispusă să Vă conducă la doctori – specialişti.
Clujul mi-a plăcut foarte mult, numai are deocamdată un mare cusur – este foarte maghiar, poate mai târziu s-a schimba atmosfera, fără această ungurime.
(În continuare se interesează dacă nu s-ar găsi în Cernăuţi o pianină, vrea să se mute într-o singură cameră şi pianul e prea mare.)
Îl rog pe Dl. Leca să vie sau în vacanţa de Paşti sau de Rusalii, să-i pot preda tot ce posed de la Ciprian şi de la tata – zilele vieţii mele sunt nesigure. Aş fi mai liniştită ştiind că tot ce este sfânt pentru mine – să fie predat la locul unde va fi păstrat pentru vecie şi mai în siguranţă. Nu ştiu unde este Leonida Bodnărescu. Are şi el documente de la tata... Cele mai sincere salutări M[aria] R[aţiu] P[orumbescu].

14.
Câmpina, 18.02 1923
Prea Sfinţia Voastră
Recunoştinţa şi mulţumirea mea este mare că eternizaţi numele şi memoria scumpului şi neuitatului meu frate Ciprian. M-au mişcat adânc cuvintele care le adresaţi fiului Sfinţiei Voastre. Ideea a fost zămislită de tânărul fiu al Sfinţiei Voastre în timpul războiului cel mare – toată lauda vrednicului Leca Morariu, care devine prin fapta aceasta frumoasă nemuritor. Iar Sfinţia Voastră, stimate şi onorate Părinte aţi ridicat Altarul cu munca intelectuală... mergând cu paşi alături de tineretul cu viaţa viguroasă şi cu viitor. Aş dori mult să pot trăi atâta ca să pot vede Altarul sacru, „Muzeul Ciprian” aranjat şi aşezat la un loc sigur. Eu, ca unica lui soră şi ultima odraslă a familiei Porumbescu, afară de ai mei doi copii, Ciprian şi Livia, voi căuta şi-mi voi da toată silinţa, ca prin modestele mele puteri, să contribui şi eu la măreţul altar care l-au clădit tatăl şi fiul! Cu cea mai distinsă stimă, etc.

15.
Câmpina, 19 septembrie 1923
Stimate Domnule Leca!
Scrisoarea D-Tale a fost ca un fier ars, înfierbântat, în inima mea bolnavă. Poate că merit cuvinte nepricinuite, însă neadevărate!? Dacă Dnul B[odnărescu] nu mi-ar fi cerut scrisorile Emiliei Poppen, pentru a scrie o biografie, fii sigur că nu le-aş fi trimis, căci totul se păstrează pentru Muzeul C[iprian] P[orumbescu].
Trimit alăturat scisoarea şi c[artea] p[oştală] de la L[eonida] B[odnărescu]. Te rog, păstrează-le.
Cuvântul de „cădere în dizgaţie” mi-a cauzat multă durere – cum poţi D-Ta numai să te gândeşti la aşa o idee nejustă! Ce aş face eu fără cârma, ajutorul şi cea mai nobilă prietenie din partea D-Voastre?!
Ar fi reînviat, mărit şi slăvit Iraclie şi Ciprian dacă nu eraţi D-Voastre? Şi D-Ta scrii de cădere în disgraţie ?!
Scrisorile sunt din anul 1883 – le-am păstrat, cum şi tot ce-a mai rămas. Dară pentru un scop de a slăvi memoria scumpilor mei le-am trimis – ce poate, regret. Le mai las un timp şi apoi le cer înapoi – sunt 30 la număr. Sunt către mine adresate, dară admirabil scrise.
Dacă mi le-ai fi cerut înainte, fii sigur că le-aş fi trimis imediat – cum am şi trimis multe, căci ştiu cu ce sfinţenie le păstrezi. Şi D-Ta eşti acela care şi în timpul focarului de război – te-ai gândit – la Porumbescu! Şi D-Ta să cazi în disgraţie? Niciodată.
Un păcat simt până la moarte – că le-am dat din mână, fără să te întreb.
Noapte bună şi nu fii supărat dar şi să nu mă superi. Sincere salutări Mărioara Raţiu-Porumbescu.

16.
Câmpina, 26 03 1924
Prea stimate Părinte,
De două zile am părăsit patul, însă mă simt încă foarte slăbită, din cauza tusei care mă ţine în continuu. Reconvalescenţa este tot atât de periculooasă ca şi boala pneumoniei. Numai soarele de primăvară ne va aduce sănătate. Licuţa mea scumpă a plecat de două zile la Cluj, m-a îngrijit ca un copil bun. Mulţumesc de scumpele atenţii la boala mea. M[aria] R[aţiu P[orumbescu].

17.
Câmpina, 1 mai 1924
Stimate Domnule Morariu (Victor)
Deşi mai târziu, totuşi vin urările sincere, şi cu toată inima Vă zic Christos a înviat!
Vă mulţumesc pentru felicitarea de sărbători – şi vestea îmbucurătoare că se va cânta Rapsodia orchestrată! Dar cine a orchestrat-o? În „Universul” am cetit că Societatea C[iprian] P[orumbescu] 1-a primit pe prinţul moştenitor şi aceasta m-a bucurat. Mult m-am mirat că „Glasul Bucovinei” nu aminteşte nimic despre Societatea corală, la venirea prinţului Carol!
Cum merge şcoala de Muzică? S-au înscris ceva elevi? Este nevoie de sprijin material sau numai moral?
La noi, primăvara şi-a îmbrăcat haina în toată splendoarea ei, pomii înfloriţi, păsările cu cucul în frunte îşi desfăşoară concertele lor admirabile, numai noi, îmbătrâniţi, slăbiţi şi sufleteşte şi zdrobiţi, nu mai suntem în stare să simţim primăvara. M-a bucurat vestea de la Părintele Tătuţă că se află mai binşor. Aţi fost de Paşti la Cernăuţi? Orice noutate sau prosperare a Societăţii îmi face mare mângâiere! Cele mai sincere salutări...


18.
Cluj, 12 07 1924
Prea stimate Părinte (C. Morariu)
Am avut o bucurie mare primind aici la Cluj, pensioara mea. A fost de mare valoare ca toate care vin prin bunătatea Sfinţiei Voastre. Cred că voi prelungi şederea mea la Cluj până la 17 septembrie. Este Târgul de mostre şi Expoziţia zoologică, foarte interesant. Numai cu trăsura merg peste tot locul, căci sunt prea slăbită şi obosesc repede. Numai asta nu mă împacă: prea puţin aud limba noastră dulce şi frumoasă şi armonioasă. Sincere salutări M[aria] R[aţiu] P[orumbescu].

19.
Câmpina, 23,01 1924 (rezumat)
O scrisoare către Leca Morariu, despre eventuala numire a lui Romulus Cionca la viitorul Coservator din Cernăuţi.
„Aceasta ar fi pentru mine o mulţumire foarte mare să ştiu că unul din copiii mei se află în scumpa mea Patrie!” (Îl roagă să le caute o locuinţă cu 2 camere şi bucătărie. Ei nu mai pot sta într-o odaie!... „sub un cort sau pe un copac, este o problemă prea grea!).

20.
Cluj, str.Moţilor 24, 8 sept. 1924
(Către Leca Morariu, care notează cu creionul „lirism suav”)
Duminică,am fost cu Licuţa şi Romulus în pădurea „Hoia”, unde ne-am gândit mult la D-Ta, stimate Domnule Leca! A fost frumos, foarte frumos! Priveliştea admirabilă – se auzeau clopotele catedralei din Cluj – şi din partea opusă, talangele oiţelor pe care le conducea un păstor. O păsăruică ciripea într-un stejar în apropierea noastră. M-am înviorat. În natura aceasta splendidă, am uitat de mizeria şi necazurile vieţii. Copiii mi-au povestit că D-ta ai fost cel care i-ai condus prima dată în pădurea aceasta, pe care acum, în fiecare duminică o vizitează. Am regretat că eşti atât de departe şi nu eşti aici cu noi!
Floricelele îţi aduc un salut de la pădurea Ardealului şi de la noi! Mama, Livia şi Romulus.

21.
Cluj, 1 ianuarie 1925
Prea stimate Părinte,
Am primit aici în Cluj scrisoarea sfinţiei Voastre, unde am petrecut Sărbătorile Crăciunului şi Anul Nou, duminică, acum, plec înapoi spre casă. Mulţumesc pentru sincerele felicitări, le răspund tot cu atâta sinceritate şi devotament care îl nutresc pentru Sfinţia Voastră, împreună cu copiii mei.
„Muzeul Ciprian” este o faptă prea frumoasă, însă nu ştiu, nu-mi pot da seama cum vei fi în stare a acoperi spesele mari, fără nici un ajutor. De unde să luăm suma aceasta mare pentru tipărirea cărţilor? Destul că depui Sfinţia Ta munca, să faci singur şi spesele materiale? Eu tot ce am păstrat donez Muzeului, aş da şi pianul, dacă aş fi în stare să-mi cumpăr o pianină, că ştiţi prea bine că pianul mă întreţine în zilele mele de bătrâneţe. Cu ce venit voiţi să plătiţi tipărirea manuscriselor? Sunt o adevărată comoară, nu numai muzicală, sunt poezii şi scrieri care ar fi bine să le dăm publicului tipărite. Am un tablou mare, o ramă mare, unde am aşezat toate fotografiile (Ciprian e la etatea de 8 ani).
Viaţa lui tristă este redată în Jurnalul de zi „Tagebuch”, acolo se vede câtă luptă, câtă mizerie a dus, sărmanul, în viaţa lui – luptându-se cu sărăcia, muncind zi şi noapte, poate, nemâncat şi neîncălzit! Eu nu sunt în stare să le citesc – mi se zdrobeşte şi sfâşie inima.
Vă mulţumesc în numele cenuşii lui, că păstraţi memoria scumpului nostru Ciprian, cu atâta sfinţenie! Să facem cât vom trăi, căci după moartea noastră, nu ştiu cine se va ocupa de el, sărmanul.
Cele mai sincere salutări, sărutări de mână din partea copiilor mei, cu toată stima şi admiraţia, Mărioara Raţiu-Porumbescu.

22.
Câmpina, 12. 1. 1925
Stimate Domnule Leca,
Trimit un manuscris, lucrat şi scris de mâna lui Ciprian. Scoate-1 la lumină cât de curând – unde crezi că este mai nimerit şi trimite-mi manuscrisul înapoi. Voiesc copiii să-1 păstrez. Sunt de 4 zile acasă, sosită din Cluj, unde am petrect sărbătorile.
Am asistat la opera lui Brediceanu „Seara mare”. Este bine că se mai mişcă şi românii noştri. Muzica drăguţă. Unele motive îmi păreau puţin în genul unguresc – restul muzica Transilvaniei.
Aş dori mult să pot face ceva cu Popovici Bayereuth* să se joace Crai Nou la Cluj – ar avea mare succes. Cele mai sincere salutări, Mărioara Raţiu-Porumbescu.

23.
Câmpina, 8 II, 1925
Prea Stimate Părinte,
Slăbirea Sfinţiei Voastre mă îngrijeşte foarte mult. Doresc să aflu de bine. Vine primăvara cu soarele ei cald, care aduce sănătate, bucurie şi zile senine. De ce aţi schimbat strada şi numărul? Nu mai staţi în strada Dominic? Am primit pensioara, mulţumesc. Multe salutări M[aria] R[aţiu] P[orumbescu].

24.
Câmpina 7 IV 1925
Stimate Domnule (Victor) Morariu,
Am fost la marginea mormântului. O gripă complicată cu broncopneumonie m-a ţinut 6 săptămâni în pat. În etatea mea, cu inima slăbită, a fost boala aceasta foarte gravă. Livia, ca doctor şi buna mea copilă, doctorul Popescu, un vechi şi sincer prieten al casei noastre, îngrijirea bună din partea Olgăi şi a fiului meu Ciprian – m-au scăpat de moarte, însă sunt încă foarte slăbită. Poate soarele de primăvară mă va întări.
Felicit Societatea şi toţi membrii activi la succesul ce l-aţi avut cu reprezentaţia Baba Hârca de Flechtenmacher. Mă bucur mult, întotdeauna citesc cu însufleţire de succesele Societăţii, unde D-ta, stimate Domnule Morariu eşti sufletul şi lumina strălucită, căci altfel, nu ştiu ce ar fi! Iară, nu se ocupă nici Armonia nici Junimiştii şi la toate serbările şcolare se cântă tot componişti străini – şi scumpul noastru Ciprian este uitat!
Am voit să plec la Bucureşti ca să vorbesc cu Maximilian, însă boala mea m-a împiedecat. Poate aş fi putut ceva face ca să se joace Crai Nou la Teatrul Liric. Cu scrisul nu fac nemica. Am scris lui Popovici Beireuth la Cluj. Acum i-am scris lui Romulus să meargă în persoană ca să vorbească să se joace la toamnă.
Moravetz din Timişoara mi-a răspuns că ar avea nevoie de bucăţi de vioară cu pian. Ar fi bine să-i scrieţi, poate ar edita el Dorul. Dorinţa cea mai sfântă a mea este ca să se cânte melodiile lui, să nu moară munca lui cu el. Nu mai pot scrie, am obosit, mă simt foarte slăbită. Succes şi tot înainte, Domnule Morariu, cu Dumnezeu şi cu menirea spre înălţarea Societăţii şi prosperarea. Salutări sincere, Maria Raţiu Porumbescu.

25.
Câmpina 25 IV (?)
Prea venerabile Părinte,
Ieri, 24. IV, am primit pensia mea din Bucovina, trimisă de Sfinţia Voastră, prea stimate Părinte! Cred că sunt singura care primeşte beneficiul acesta, este al doilea mare ajutor care, numai prin intervenţia Sfinţiei Voastre am primit. Vă mulţumesc şi sărut mâinile. Rog foarte mult a-mi comunica dacă este nevoie să mai mulţumesc în altă parte sau să trimet o adeverinţă. Este umbra neuitatului meu părinte şi fratele Ciprian care, ambii şi după moartea lor, mă ajută şi moral şi material. Aceasta este averea postumă. Să le fie ţărâna uşoară şi sufletul între îngeri. Am scris D-lui Leca un memoriu despre cele ce m-a întrebat şi să mă scuze că am scris pe fugă. Sunt mult ocupată. Pot numai noaptea să scriu, şi – dă: cred că şi etatea cu ochii slăbiţi sunt vinovaţi. Nu mai sunt în stare să scriu caligrafic. Şi nici ortografic. Sunt, cea mai mare parte a vieţii mele, nemulţumită, surmenată, obosită de griji şi neajunsuri. Mult aş fi dorit să fie Ciprian primit în Bucovina ca jude, dară nu ştiu dacă este posibil cu simpla licenţă din Bucureşti. Acum a făcut o cerere pentru Transilvania… Încă o dată, sincere mulţumiri. Aştept o scrisoare mai lungă care m-ar mângîia şi încuraja. Maria Raţiu-Porumbescu.

26.
Câmpina, 19. aprilie (?)
Stimate Părinte şi Amice!
Te rog trimite-mi biografia ce ţi-am trimis-o – Petrea Petrescu. Mi se cere din Sibiu şi eu nu mai am nici una acasă. Trimite-mi imediat recomandat.
Scrie-mi dacă ai primit pachetul cu scrisori. Am pus un inventar. Mi se pare că şi al meu s-a împachetat căci nu găsesc al doilea inventar.
Încă o dată te rog să nu se piardă nimica şi să nu publicaţi lucruri familiare. Tot aşa cu numele şi simţămintele Bertei, să fiţi cât se poate de rezervaţi – femeia este măritată şi poate să aibă supărări cu soţul ei.
Puneţi numele de Hedwig în loc de Berta şi nu publicaţi scrisoarea nici a ei nici a mamei ei.
Adresaţi-vă Dlui Bodnărescu ca să deie descrierea lui Tata care nu s-a publicat încă.
Vă rog, toate cu prudenţă şi mare băgare de seamă. Publicul judecă cam aspru şi fără milă şi fără socotinţă.
Te rog trimite Biografia şi la Sibiu.
După masă, matineu, seara, opereta Crai Nou Multe şi sincere salutări Mărioara L.Raţiu-Porumbescu.

27.
Câmpina, 17 VI1925(?)
Prea stimate Părinte,
La începutul lunii iulie, cred că voi putea trimite tot ce am fost în stare să păstrez, peste 43 de ani de la neuitatul şi scumpul meu frate, Ciprian. Poate că mă va întrista momentan expedierea acestor scumpe şi sfinte scrisori, fotografii, jurnal de zi, lira care a primit-o la prima reprezentaţie a operetei Crai Nou. Sunt toate în odăiţa mea, sunt înconjurată de relicviile astea scumpe, însă ştiu că au un scop sfânt, că vor fi în veci păstrate toate, odoare preţuite – toate acestea, mă vor mângâia şi linişti.
Aştept venirea iubitei mele fiice, Livia, cu dânsa voi aranja şi împacheta totul. Fiul meu Ciprian este prea ocupat cu serviciul lui, mai mult prin Bucureşti stă, acasă este musafir.
Am „Convorbiri literare” din anul 1875 şi 1876. Şi acestea le voi trimite.
Ieri, iar nu mi-a fost bine cu inima. Picioarele-mi sunt teribil umflate. Nu plec nicăieri, nu dispun de parale. Cele mai sincere şi respectuoase salutări. Amica fidelă Mărioara Raţiu-Porumbescu. Ar fi bine, foarte bine să-mi mărească pensia căci nu mai am lecţii de pian.


28.
Câmpina 11 iulie 1925
Prea venerabile Părinte şi stimate Domnule Leca,
Sâmbătă în 27 iunie am expediat cu trenul – mică viteză, o ladă cu următoarele lucruri „sfinte", parte pentru muzeul „Ciprian Porumbescu”, parte în păstrare la cei mai scumpi prietini ai familiei Porumbescu.
Un tablou mare, ramă neagră, sub sticlă, fotografiele lui Ciprian în etate de 8 ani.
Cea mai interesantă fotografie – tipul serios, pletele lungi, privirea inteligentă, cu scumpa lui vioară în mână. Fotografia aceasta a găsit-o tatăl meu la părintele Doboş din Câmpulung şi a reprodus-o.
În grupul de cvartet – unde avea 15 ani – grupele (?) le cunoaşteţi şi singur, din Viena, ca student la Universitate şi Conservator.
Scrisorile din Nervi, adresate parte lui tata, parte mie.
Condoleanţele primite după moartea neuitatului şi scumpului nostru Ciprian.
Un Album din piele roşie, care mi 1-a trimis din Viena, când a primit prima bursă de la Mitropolitul Morariu! Sunt fotografiile Tatălui nostru Iraclie, a fraţilor Ciprian şi Ştefan, toată boierimea din Bucovina, în care era tatăl meu, cu deosebită stimă şi prietenie, primit.
Fotografiile Hurmuzachi, mi se pare că vi le-am trimis mai de mult. Actele, documentele şi atestatetele lui Ciprian şi Tata, scrisori către Tata şi către mine în limba germană.
În Album, este fotografia prietenelor şi a iubitei, prea scumpei lui Berta Gorgon. Scrisori prea frumoase şi interesante de la Emilly von Poppen şi Hedwig Gemet, amândouă din Estonia, prietene şi adoratoare din Nervi.
Un tablou în ulei pictat după moartea lui Ciprian de Emilly Poppen: lumina stinsă, vioara cu o ramură de laur,urna cu cenuşa mortuară pe un covor oriental, sau românesc trebuie să fie, fotografia cabinet a Emiliei şi o vedere din Reval, Estalnda.
Scrisorile acestea mi le-a cerut Bodnărescu, voia să le publice – nu le-am dat, ca să nu se piardă, să fie toate relicviile acestea la un loc păstrate – şi nu răspândite.
Acum, Vă rog în primul rând, cum le-am păstrat eu peste 40 de ani, aşa să fie păstrate, parte din ele la Muzeul C[iprian] P[orumbescu] şi parte la D-Voastră.
Scrisorile familiare – intime către mine, Vă rog să nu le daţi la Muzeu, nici Jurnalul de zi, scoateţi esenţa ce credeţi că ar fi bine spre a publica, dacă veţi mai face o biografie mai mare!
Cu lacrimi şi durere sfâşietoare, m-am despărţit de toate aceste iubite şi scumpe lucruri – însă ştiind că le predau pentru un scop înălţător şi nemuritor. Ceea ce nu-i pentru scopul mai sus menţionat, predau spre păstrare sfântă familiei Morariu, care a fost totdeauna, cei mai fideli şi cei mai sinceri prieteni ai părintelui Iraclie şi ai fratelui Ciprian.
Eu mă simt slăbită, am rămas văduvă fără căminul şi casa mea – stau la copiii mei – care mă ţin. Mi-e teamă că într-o zi, cu boala mea de inimă, voi cădea mortă. Am dorit, cât sunt în viaţă, să trimit tot, tot, Dumneavoastră, Prea Venerabile Părinte şi Dumitale, Domnule Leca! Dumneavoastră aţi fost iniţiatorii prea măreţei idei de a crea un muzeu, aţi muncit pentru scopul acesta, încât simt o obligaţiune sfântă a Vă trimite lucrurile sacre spre păstrare şi creare a muzeului C. P.
Regret că nu s-a predat lada „cu mare viteză”, parcă mi-e frică să nu întârzie sau să nu se piardă lada de 80 kilograme. Rog imediat a mă înştiinţa la sosirea coletului, căci am o grijă foarte mare!
Se vede că prea înaltul şi Venerabilul Consistoriu nu mai voieşte să-mi deie pensioara. Mă supără mult şi chestia aceasta – sunt un om fără noroc!
Salutări sincere
Măioara Raţiu Porumbescu.

29.
Câmpina, 23 VII 1925
Prea stimate Părinte,
Scrisoarea Sfinţiei Tale am primit-o cu mare bucurie – aflând că a sosit coletul cel sfânt, moştenirea tristă a neuitatului nostru Ciprian – şi totodată de mare valoare. Să ştie o lume întreagă cât a suferit, cât s-a luptat cu existenţa zilnică, sărmanul, zbuciumat cu inima zdrobită şi cu toate astea, muncea pe toate căile ca componist, poet, scriitor şi viorist.
Am rugat pe Dnul Leca, scrisorile către mine şi Jurnalul de zi să rămână în păstrarea familiei Morariu -să nu le predaţi Muzeului!
Mulţumesc că ţi-ai dat iar osteneala de a mă ajta în partea materială, care momentan este de mare folos – fiul meu Ciprian şi-a pierdut postul aici, la contele Blome, advocatura la Câmpina nu prea merge, că advocaţii sunt foarte uniţi.. .în luna octombrie, ne mutăm la Cluj. Ciprian voieşte să-şi deie doctoratul în Drept.

30.
Câmpina, 19 VIII 1925
Prea Stimate Părinte
Cartea poştală am primit-o de sf. Măria ziua mea de nume – dară fără felicitare de la fraţii mei bucovineni.
Şi acum 8 ani, când România intra în război, cu bucurie şi entuziasm, eu plecam cu copiii şi cu soţul meu între baionete, spre internare! O, Doamne! Cum mai trăiesc cu atâta durere, suferinţe şi nedreptate ce am suferit în viaţa mea!
Acum, la întrebările Sfinţiei Voastre, pastorul Gorgon din Ilişeşti avea 6 fiice. Johanna, Marie, Anna, Adamina, Berta, – idealul şi nenorocirea lui Ciprian, căci era de religie străină şi el o adora până la moarte. Am trimis scrisorile toate Dlui Leca şi răspunsul Dnei Gorgon la declaraţia lui Ciprian! Sărmanul Ciprian! O noapte întreagă a cântat la vioara lui şi a scăldat-o în lacrimi, după primirea scrisorii. A şasea fiică, cea mai mică se chema Mitzi, diminutivul de la Melania. A murit la 15 ani de meningită. A iubit-o un tehnician, student la tehică (politehnică), prieten cu Ciprian, August Braun. Am trimis scrisoarea la Muzeu. El a murit de durere în casa de nebuni la Viena. Lola Lichtenberger a fost intima prietenă a Bertei şi a lui Ciprian şi a mea... Bodnărescu mi-a cerut scrisorile de la Emilly von Poppen, nu le-am dat, îmi era frică că se pierd, (lipseşte sfârşitul).

31.
Câmpina, 28 VIII 1925
Prea stimate Părinte şi Domnule Leca
Dacă şi întrebările şi detaliile despre toate ce era în apropierea sufletului mare şi adânc al neuitatului meu frate mă irită şi îmi aminteşte tot tristul trecut, totuşi, cu cel mai mare drag răspund la toate – că sunt în stare.
Vă scriu la amândoi odată – cred că lucraţi sub unul şi acelaşi acoperiş. Întrebările Domnului Leca, care sunt mai puţine.
Cine-i Livia? Livia Pop, fiica judelui de la Curia Regală din Braşov, Sibiu, apoi Pesta, verişoară cu Domnul Sextil Puşcariu. A fost o prietenă a lui Ciprian, care ţinuse mult la el şi prietenă cu mine din timpul şederii mele la Braşov la Ciprian. La concertele lui Ciprian, cânta din vioară şi bas. O fată cultă, româncă bună – nenorocită, după două căsătorii, a murit de tuberculoză, la Arad. A iubit pe Ciprian mult, ca şi multe fete – însă el, una a iubit până la moarte.
De Burlă nu-mi aduc aminte, nu ştiu la ce nuntă a fost.
Cine-i Michel? Este doctorul Khipper din Ilişeşti, cumnatul Bertei – tatăl deputatului Kipper din Cernăuţi.
La a patra întrebare nu pot să răspund. Tata nu a păstorit la Sadova. Niciodată! Poate nu ştiu de aceasta!
De ce corespondam în nemţeşte? A fost şcoala austriacă, a fost mediul german în care mă aflam. Abia la Braşov, am învăţat cu Andrei Bârsan curata limbă românească – şi istoria românească.
Mulţumesc pentru (cele) două ilustrate – felicitare şi bucuria de „bunicuţă". Însoară-te, ca să botez pe nevasta pruncuşorului Licuţei – asta e dorinţa ei!
Răspunsul pentru Părintele.
1 .Prima vărsare de sânge a avut-o în spitalul temniţei din Cernăuţi, unde l-am vizitat!
2. Albertina, tot Berta este.
3. Mătuşa Frosina, fiica bătrânului protopop Grigorovici – soră cu dna preuteasă Brăilean şi Burac – toţi morţi. Frosina a fost căsătorită cu un văr al tatălui meu, învăţător în Udeşti, născut la Suceviţa: Golembiovschi-Porumbescu Dumitru.
Lola Lichtenberger, moartă la Lemberg, cea mai intimă prietenă a Bertei şi a mea.
5.Sause, giuvargiul din Cernăuţi, rudă după mama mea – unchi depărtat. Hansi Carage este fiica lui Carol Sause.
Compoziţia Du bist wie eine Blume (acum, O floare veştejită) are o reamintire foarte dureroasă – el, în iubirea lui mare a compus-o şi, după primirea scrisorii bătrânei Gorgon, a trimis-o dinViena la o zi onomastică a Bertei. Toată, legată într-un enveloppe de pluş sau catifea albă, cu iniţiale aurite şi şnur împrejur, gros de aur admirabil – el a trimis ca ultimă amintire, cu un bilet Tempi passati!
Ciprian a făcut cererea în căsătorie – în scris, Dnei Gorgon. Niciodată nu a vorbit Bertei de amor, niciodată nu s-a apropiat de ea, fără să fie cu toţii. Sufleteşte, a ştiut fiecare că se iubesc, a fost o iubire extraordinară şi nemaipomenită.
Pleca noaptea în grădiniţa ei – pe la 12 noaptea – să vadă fereastra unde dormea şi să-şi ia o floare din grădiniţă, flori sădite de ea.
Nu pot să-mi amintesc anul când a cerut pe Berta în scris – Ştiu că bătrânul Gorgon şi doamna îl iubeau f[oarte] f[oarte] mult. Gorgon a fost un pianist grozav, cânta duete cu Ciprian câte 4-5 ore în continuu – şi pe Berta o găsea Ciprian în odaia alăturată cu ochii plini de lacrimi.
Din Stupca i-a scris el bătrânei, v-am descris eu odată ce a suferit el când a venit răspunsul. Trebuie să cereţi de la Bodnărescu Amorul nenorocit al lui Ciprian. Ar fi bine să plece odată D-nul Leca la Coţmani să-i vorbească serios lui Bodnărescu. El are de la Tata partea a I-a, Iubirea lui Ciprian pentru Berta.
Berta, după primirea scrisorii lui Ciprian, se vede că a suferit teribil – pentr că au trimis-o imediat la Londra la sora ei Marie, care a fost bolnavă.
Soţia lui Ştefan, Laura este născută în Iacobeni, tatăl ei a fost funcţionar la Mainz, fostul milionar şi proprietar al munţilor de fier şi aramă din Iacobeni.
Ciprian a cunoscut-o pe Emilly de Poppen la Nervi – o cunoştinţă foarte interesantă.
A vrut Bodnărescu să-i dau scrisorile Emiliei – i-am dat, dar i le-am cerut imediat înapoi. Mi-era frică să nu se piardă. Amorul Bertei a fost cât se poate de sincer. Dar la protestanţi, religia este mai superioară decât amorul şi ei îi era frică să arate iubirea ei pentru Ciprian. Berta, de la Londra a trimis pe mormântul lui Ciprian o coroană de „Nu mă uita”. Pe panglică a fost scris „Zum Wiedersehen”.
Berta trăieşte, s-a căsătorit cu farmacistul văduv cu 4 copii Rossignon, din Rădăuţi.
Şi tânărul Kipper trebuia să ştie despre amorul acesta. Numai să nu sufere Berta – şi să nu-i facem în căsnicie trai rău, cu sincera ei iubire. Să nu puneţi tot numele.
Multe şi sincere salutări Marioara.

32
Câmpina, 28 IX 1925
Const[antin] Morariu, consilier arhidiecezan, str. Sextil Puşcariu, nr. 9, Cernăuţi
Rog a-mi trimite pensia tot la Câmpina. Aştept un răspuns la scriorile mele. Nu ştiu dac-aţi primit ce v-am trimis. Salutări sincere Maria Raţiu Porumbescu.

33.
Cluj, 17 XII 1925
Prea stimate Părinte,
Am primit pensia şi astăzi mi-a sosit „Junimea literară”, care cetind-o m-a impresionat foarte mult. Sărmanul Ciprian! După 42 de ani de la moartea lui, reînvie sufletul lui zbuciumat, viaţa lui, plină de dureri sufleteşti şi – cu moartea prevestitoare care îl urmărea pretutindeni.
Frumos scris şi admirabil redate frazele din germană în româneasca noastră dulce şi armonioasă. Voiesc să-ţi mai spun câteva cuvinte despre moartea, sau mai bine zis, despre cuvintele ce a rostit înaintea morţii.
La 4 după masă, m-a rugat să-i cânt ceva la pian, să las uşile deschise să se poată auzi mai bine. I-am cântat Tempi passati cu frumoasa introducere şi O roză veştejită sau Du bist wie eine Blume. Aceste două cântece sau bucăţi a cerut să i le cânt.
L-am găsit şezând în pat, cu ochii plini de lacrimi. „Ai cântat după dorul şi ideile mele, îţi mulţumesc”. Aş dori să-ţi spun încă ceva. Să fii pregătită, să nu desperezi căci eu în curând am să plec de la voi. Tu nu ai mamă, fii tare şi suportă şi durerea aceasta.
Te rog şi vă rog pe toţi să nu lăsaţi compoziţiile mele să moară cu mine. Să căutaţi ca munca mea să sporească, să se cânte, să se tipărească, să se împrăştie pretutindeni, melodiile mele care cu atâta râvnă le-am compus.
În noaptea aceea. La 2 şi-a dat sufletul.
Altfel, cum vă aflaţi? Sfintele Sărbători doresc să le petreceţi cu bine cu copiii şi cu sănătate.Cu stimă şi amiciţie până la moarte. Mărioara Raţiu Porumbescu
P. S. Mi-a scris Bodnărescu că întâi voieşte să publice tot ce are şi apoi să predeie Muzeului – când va fi asta?

34.
Fragment de scrisoare către L. Morariu – profesor universitar, str.Lascăr Luţia Cernăuţi
…Cum vine cumnata mea Laura şi pe ce bază a scris ea D-lui (?) ultimele momente ale scumpului meu frate Ciprian?
Dureroasele clipe le-a descris Tatăl meu părintelui Morariu – şi eu asemenea. Se vede că scrisorile acestea s-au pierdut.
Laura a fost mai străină, poate ca spectatoare, noi am fost cei mai suferinzi. Tatăl meu, sărmanul, care a văzut că pierde pe fiul lui cel mai scump, cel mai iubit, mândria, bucuria şi speranţa lui!
De mine ce să zic? Trei luni zi şi noapte am stat lângă patul lui, îngrijindu-1 ca soră şi mamă pe care o pierdusem când eram de 14 ani. Îngrijirea-mi era cu atât mai durerosă când vedeam, pe zi, pe ceas ce trece că se prăpădeşte.
Îl văd cu ochii cei mari şi frumoşi, cum se uita trist şi dureros la mine: Mărioară, tu trebuie să fii pregătită de sfârşitul meu, să fii sprijinul Tătuţei – să nu plângi, să nu te prăpădeşti, căci ziele mele sunt numărate... Eu mor! Eu trebuia să fiu tare, să nu izbucnesc în hohote de plâns, să-1 mângâî, zicându-i că se face bine – vom pleca amândoi la Gleichenberg şi vine sănătatea de acolo.
Mă întreba câteodată, vei fi tu, Măriorică, în stare să mă conduci, să mă ţii de braţ?
Se scula încetu şi trebuia să merg cu el prin casă, să vadă dacă pot să-1 conduc de braţ.
Vreo'două zile înaintea morţii, a venit fratele Ştefan cu cumnata Laura. Sărmanul Ciprian, s-a bucurat mult văzându-1 pe fratele lui, pe care 1-a aşteptat aşa de mult, de Paşti şi nu a venit – a plecat la Bucureşti la socrii lui.
Luni seara, am stat cu toţii pe lângă el, a mâncat destul de bine, a făcut glume cu Ştefan, a cerut un pahar de vin şi a adormit.
Eu stăteam, ca totdeauna, lângă el sau la picioarele lui, pe un divan. La 12, se trezeşte şi zice: Măriorică, mi-e foarte rău – să vie toţi lângă mine!
Ştefan 1-a luat de mână, s-a aşezat la picioarele lui. Tata şi eu în faţa lui, tremurând şi cu cea mai mare putere căutând să ne stăpânim.
– Să ştiţi, la 2 ceasuri, sunt mort. Să vină şi bătrâna Safta. Şi-a luat rămas bun de la toţi, cu vocea limpede şi privirea clară, frumoasă şi senină. Picioarele i se răciseră şi el era conştient. Încet, a adormit ca un sfânt.
Şi Laura era la căpătâiul lui şi a îngrijit înmormântarea – noi nu eram în stare să facem nimic.
La înmormântare a fost şi prietenul lui din Viena, Voitin, Corul seminariştilor şi studenţi din Suceava.
Am învelit cosciugul şi tot, tot în albastru, culoarea lui.
Nu lăsaţi să moară munca mea, au fost ultimele lui cuvinte.

35.
Câmpina, 19 IX 1925
Prea stimate Părinte,
V-am trimis pentru Muzeu portretul în ulei al tatălui meu – când era de 24 de ani. Astăzi Vă mai trimit 2 scrisori foarte triste – ţi se rupe inima citindu-le, de la sărmana Berta.
Rog toate să fie păstrate cu sfinţemie. O iubire de martiri.
Am trimis c. p. Sfinţiei Tale şi o scrisoare din partea mea D-lui Victor Morariu!
Mă prepar pentru plecare - şi să zic adio, scumpa mea Câmpina! La 1 oct. Cred că voi pleca – dacă s-ar putea să-mi trimiteţi pensia mai curând, ca să o pot primi la 1.
Şi acum, o rugare mare – îmi vine destul de greu: ce petiţie să fac şi unde, ca să mai pot primi un modest ajutor. Iarna cere multe, mutarea mea, transportul, drumul, o haină de iarnă.
Copilul meu îşi dă doctoratul şi are numai o slujbuşoară mică. Am şi o nepoţică pe care trebuie să o îmbrac. Cele mai sincere salutări. Marioara Raţiu
Scrisorile au fost adresate Lolei – prietena noastră şi a Bertei – intimă.

36.
Cluj, 7 IV 1926 C[arte] Poştală]
Adevărat că a înviat! Prea onorate şi stimate Părinte,
M-au bucurat mult ştirile ieri primite. Aş dori ca înaintea morţii mele să văd Muzeul aranjat şi compoziţiile tipărite. Să ne ajue Dumnezeu!
Nu ştiu nemica despre pensia mea. Parcă am o grijă mare – cu schimbarea aceasta a guvernului – poate voi suferi şi eu. Cele mai sincere salutări, cu toată stima, Mărioara Raţiu.

37.
Cluj, 28 IV 1926,
Prea Venerabile Părinte,
Nu-mi pot închipui ce poate însemna tăcerea cumplită a iubiţilor mei Bucovineni, mai cu seamă a prietenilor mei, îmi fac gândurile cele mai negre şi sunt mult îngrijorată – după atâtea scrisori, nici un rând şi nici revista „Junimea literară”, cu toate reclamaţiile mele, nu am primit-o. M-a întristat mult, aflând din jurnale şi lume clujeană, de vizita Domnului Leca Morariu la Cluj. A fost aproape de noi şi nu a găsit timp să vie pe vreo câteva clipe la bătrâna compatrioată, care s-ar fi bucurat foarte mult să-1 vadă! Ce ar zice dacă aş pleca la Cernăuţi şi aş ignora casa părintelui Morariu? Cele mai sincere salutări Mărioara Raţiu Porumbescu.
P S. Se vede că pensia mea a încetat de a mai veni.

38.
Cluj 29 V 1926
Prea Sfinţia Voastră, Stimate Părinte,
Am cetit că s-au tipărit scrisorile sărmanului şi neuitatului nostru Ciprian. Vă rog, trimiteţi pe adresa mea 5 bucăţi. Exemplarul costă 25 lei. Cartea Sfinţiei Voastre Flagelul Raţionalismului m-a inspirat atât de mult. Am cetit-o de repetate ori. Câtă ştiinţă, religie, credinţă în Dumnezeu, filozofie. Admir totul şi mă închin ca la un lucru sfânt şi superior – ideilor adânc cugetate şi cu atâta memorie lucrate.
Cu distinsă stimă şi consideraţie ce Vă păstrez, Mărioara Raţiu
PS Aţi primit scrisorile mele cu fotografia Genunei?

39.
22.09.1926 Cluj
Prea venerabile Părinte
De mult nu am primit o scisoare mai mare de la Sfinţia Voastră şi tot atât de mult timp nu v-am scris nici eu. Mi-a venit dorul să mai împart gândurile şi grijile multe care mă chinuiesc zi şi noapte, cu prea bunul nostru prieten.
Mi-e dor de patrie, mi-e dor de toţi acei pe care atâţia ani nu i-am văzut şi poate nici n-o să-i mai văd, căci boala mea de inimă s-a agravat foarte mult, am crize în fiecare noapte unde cred că s-a isprăvit cu mine şi mi-a venit şi mie ceasul de plecare. Sunt şi prea multe necazuri care mă copleşesc… (Ciprian e jude la Câmpeni – Turda, Livia are o locuinţă prea mică, nu poate să stea acolo)… Nu ar fi mai nimerit şi mai bine să faceţi Muzeul la Suceava? Acolo unde a făcut Ciprian şcoala, unde este Societatea cu numele lui...? Ce zice Dl. Leca la ideea aceasta?

40.
Câmpeni, 28.12 1926 – 1.01 1927
Venerabile Părinte, scumpe frate şi prieten
(Urări pentru noul an)… Aici e aerul foarte bun, însă frig. Vânt nu avem ca la Cluj. Suntem la o înălţime de 580 m. Lumea, foarte evlavioasă. Am vis-a-vis biserica unită cu clopote mari răsunătoare, biserica ortodoxă este mai departe, aşezată pe un deal, foarte frumoasă, însă clădită în stil gotic. Aici este un învăţător care e şi preot. Eu sunt silită să merg la biserica unită din cauza bolii mele de inimă, nu sunt în stare să urc dealul. (Sfârşitul lipseşte).

41 Câmpeni, 3 I 1927 c[arte] p[oştală] ilustrată
Prea Venerabile Părinte, Salutări sincere din Câmpeni, Rog foarte mult, dacă nu te incomodează, a da ordin la administraţia „Gl[asul] Bucovinei”, ca să-mi trimeată cu ramburs, 2 calendare. E aproape o lună de când am scris 3 c[ărţi] p[oştale] şi nu ştiu cauza de ce nu-mi trimite Calendarele. Aştept cu mare dor pensioara mea. Scrisoarea aţi primit-o?

42.
Cluj, 29 III 1927
Stimate Domnule Leca,
Durerea grozavă de nenorocirea pierderii neuitatului şi sfântului Părinte Morariu mă preocupă mereu, nu-mi pot da seama, nu mă pot deprinde cu teribil de tristul gând – că nu mai este. Cine ar crede, cu ce repeziciune s-a stins! Am primit o c[arte] p[oştală] cu câteva zile înainte ce am aflat în „Gl[asul] Bucovinei” despre teribila nenorocire, eram gata îmbrăcată, trăsura aştepta pentru drumul la Cluj. Ciprian la început, nu mai voia să plec la drum în starea aceasta a mea, tristă şi nemângăiată. Luni, i-am trimis încă o telegramă urgentă şi am trimis certificatul de la primărie pentru pensia mea. Cu câtă râvnă ceteam foiletoanele religioase, câtă bucurie aveam când venea câte o scrisoare – care o păstram şi le păstrez toate cu sfinţenie. Cultul care îl păstra pentru neuitatul meu frate – era atât de mare, atât de frumos, la fiecare ocazie, a căutat să dezgroape memoria scumpilor mei. Cum aştepta momentul să vadă Muzeul Ciprian! înfăptuit. Ceasul acela a fost aşteptat cu atâta nerăbdare, a muncit aşa de mult pentru scopul acesta, măreţ şi sfânt! O, Doamne, de ce nu a mai trăit! De ce s-a pierdut aşa de curând şi nu s-au văzut roadele muncii lui şi visul împlinit!
Ce să fac cu pensia mea, care tot prin părintele Moariu am primit-o! Dumneavoastră, fraţii sunteţi prea ocupaţi, ca să vă deranjaţi în fiecare lună, pentru a mi-o trimite. Este consilierul I. Tomoioagă, pe care-1 cunosc din Suceava – şi acesta are un cult şi admiraţie mare pentru Ciprian, poate să-i dau lui o procură să-mi poată trimite pensia de 500 lei. Aştept întâi răspunsul D-Tale, Domnule Leca, să văd ce sfat îmi dai. Toate sfaturile bune, toate îndrumările, mângâierile, ajutoare ideale, morale, şi materiale, de la părintele Tătuţă mi-au venit – rog păstraţi-mi mai departe prietenia aceasta şi sufletul deschis, nobil şi de o bunătate superioară, faţă de mine care am rămas aşa de singură.
Cele mai sincere salutări Măria Raţiu Porumbescu.

43.
Cluj, 31 III 1927
Stimate Domnule Morariu
Trista D-Tale scrisoare am primit-o şi am cetit-o plângând. Tot ce ne este mai scump şi mai nobil ne ia Dumnezeu, căci şi Lui îi sunt dragi sufletele bune. Durerea merge crescând, pentru noi, aceia care am rămas pe pământ. Acolo sus în cer vor fi cu toţii uniţi cu mămuţa, sorioara, Ciprian şi Tata Iraclie. Cum mă îmbărbăta şi mângâia când îi vorbeam de boala mea de inimă şi de moarte. Moartea nu-i o nenorocire, să nu ne speriem de moarte, căci numai atunci ne vom uni cu aceia care ne-au părăsit.
A trăit ca un sfânt şi a murit tot aşa – nezăcând, numai vreo câteva zile. Mulţumesc Domnule Morariu că mi-ai descris toată boala, aşa detailat – nu am ştiut nemica, mi-a scris cu vreo săptămână înaintea morţii şi mi-a cerut un certificat pentru pensia mea, care imediat a doua zi l-am trimis şi i-am scris o scrisoare lungă.
Când am primit c[arte] p[oştală] de la Dvoastră cu iscăliturile persoanelor, solişti din societatea C[iprian] P[orumbescu] ce mi-a făcut o bucurie foarte mare, totodată, am primit o scrisoare de la nepoata mea Otilia Peiersfeld, care îmi scrie că părintele Morariu este grav bolnav, s-a trimis de la Dr. Lupu o soră de caritate – ştirea aceasta m-a cuprins cu o grijă îngrozitoare. Imediat am scris Dlui Leca să-mi scrie câteva rânduri, să aflu despre starea Tătuţei. In loc de scrisoare, primesc jurnalul „Gl[asul] Bucovinei” cu teribila ştire – care Ciprian, la început mi 1-a confiscat, îi era frică să-mi arate ziarul. Eram gata să plec spre Cluj şi lui îi era frică să nu-mi vie rău. La drum, a venit cu mine Dnul Truşcan din Pătrăuţi, până la Cluj. Ciprian a fost ocupat. Să deie Dumnezeu să putem vedea Muzeul înfăptuit. Toată munca a depus-o neuitatul nostru scump pentru scopul sfânt. Îmi scria: trebuie să trăim, să fim sănătoşi până ce vom vedea Muzeul instalat. Ce planuri îmi făceam ca să pot şi eu pleca atunci la Cernăuţi! S-a prăbuşit bucuria aceasta, nu cred să trăiesc până atuncia, mă simt şi eu foarte slăbită. Am scris Dlui Leca, rugându-1 să-mi scrie cine să-mi trimeată pensia. Părintele consilier Tomoioagă s-a oferit să-mi trimită regulat, însă eu aştept răspunsul D-voastre, cum veţi voi să aranjaţi. Şi Dl. Popovici Beiereut este grav bolnav – am voit să vorbesc desre operetă dar ghinionul nostru. Se zice că nu-i multă speranţă.
Sunt şi cu Livia îngrijorată e slăbită grozav şi ce are înaintea ei? Să o văd uşurată! Să o ajute Dumnezeu!
Doresc din suflet mângâiere, dară, cam greu, pierderea părinţilor este grozav de dureroasă. Dumnezeu să vă deie linişte şi alinare durerilor sufleteşti! Maria Raţiu Porumbescu.
PS Livia a trimis pe adresa Dvoastră o carte care conţine material folcloric, aţi primit-o?

44.
Cluj, 27 VII 1927
Am primit „Junimea literară” şi „Făt-Frumos”. Mulţumesc. Ultima mea scrisoare aţi primit-o? Cine este Dr. Saco?
Salutări şi rog nu mă uita!
Ne-am mutat în casele lui Ciprian. Nu mai adresaţi Moţilor!

45.
Cluj, 24 VII 1927
Stimate Domnule Leca,
În fiecare zi aproape şi la fiecare ocazie, resimt tot mai mult pierderea scumpului nostru prieten, părintele D-Voastră.
Am scris D-lui Victor Morariu 3 scrisori şi dlui Aurel, 2, eram foarte îngrijorată de îmbolnăvirea D-lui Aurel.
La toate aceste scrisori nu am primit nici un rând.
Am reclamat „Junimea literară” căci ultimul număr nu ne-a venit, nici mie nici fiicei mele, Livia. Abonamentul pentru anul 1927 l-am trimes la timp – rog binevoiţi a da ordin la administraţia revistei „J[unimea] L[iterară]” ca să mi se trimită ultimul număr.
Dorul de patrie mă cuprinde adeseori şi dorinţa mea de a vedea Bucovina rămâne neîmplinită. Nu-i speranţă de inaugurarea Muzeului? De ce nu-1 aranjază în Suceava, împreună cu Muzeul istoric? Acolo este sediul Societăţii „Ciprian Porumbescu” – care îi poartă numele – şi cred că mai uşor s-ar putea aranja decît la Cernăuţi, unde toate sunt mai costisitoare. Aş dori foarte mult, cât trăiesc, să văd dorinţa aceasta sfântă a Părintelui Morariu şi a mea, împlinită!
Ce face D-na Lupu, fiica Olimpiei şi nepoata celei mai iubite prietene a mele din copilărie – Lenca Bucevschi. Mult aş fi dorit s-o văd. Putea să ne viziteze când a fost la Cluj. Olimpia a fost o frumuseţe, cea mai frumoasă fiică a părintelui Bucevschi din Ilişeşti şi nepoata lui Epaminondas. Transmit cele mai sincere complimente Doamnelor Lupu şi Morariu.
Aştept şi rog stimate Domnule Leca a-mi răspunde cum se află D-nul Aurel.
Maria Raţiu-Porumbescu

46.
Cluj, 14 11928, str. Axente Sever
Stimaţi şi iubiţi Pieteni,
Ieri am cetit vestea teribilă în „Gl[asul] Bucovinei” despre boala mult stimatului şi scumpului nostru prietin, Leca. Sunt foarte îngrijorată de ştirea aceasta. Doresc teribil şi rog prea mult a-mi scrie numai un rând cum îi merge bolnavului.
Ne rugăm cu toţii la bunul Dumnezeu să îi deie sănătate deplină mult iubitului şi sincerului nostru Dnul Leca – şi Genuniţa strânge mânuţele şi se roagă la icoana Maicei Domnului pentru sănătatea scumpului Nenea Leca.
Încă o dată, rog mult iubită Dnă Morariu scrie-mi sau altcineva, un rând, cum îi merge după operaţie! Dumnezeu cu voi. Livia şi Romulus doresc din suflet sănătate deplină, împreună cu Mama – Maria Raţiu
Ai scăpat de focul gloanţelor duşmanului, vei scăpa şi de „apendicită” – şi Ciprian a fost operat la Bucureşti şi a scăpat foarte uşor. Încă o dată salutare Maria.

47.
Cluj, 1 II 1928
Dragă Dnă Morariu,
Cu mare bucurie am primit vestea de reuşita operaţie a Dlui Leca. Cele mai sincere felicitări şi urări pentru deplina lui sănătate.
Scuzaţi că nu am răspuns imediat, am avut şi noi o nenorocire în familie. Adrian Deseanu, protopresviter al jud. Beiuş, nepotul nostru din partea soţului meu, s-a pierdut aici la clinică, după o amputaţie la un picior, operaţie foarte grea. Trei luni a suferit şi ieri şi-a dat sufletul. Astăzi, a fost transportat la Vaşcău – parohia lui Adrian. Au fost (aici) consilierul şi senatorul Ciuhandu cu soţia, sora lui Deseanu – care a cunoscut bine pe părintele Morariu. Rog, dacă se poate a-mi comunica cum merge reconvalescenţa Dlui Leca. Cele mai sincere salutări părinţilor şi Dvoastră, dragă Doamnă. Maria Raţiu
Genuniţa întreabă ce mai face moşul Leca şi tante Ţachi şi când vine cu buşu (maşina)?
Salutări şi urări de bine de la noi, Livia şi Romulus

48.
Cluj, 23 Februarie 1928, (Ştampila MUZEUL PORUMBESCU)
Stimată şi mult iubită Doamnă (Olimpia n. Leca) Lupu,
Rândurile scrise de mâna Dumitale în ultima scrisoare, mi-au umplut inima de bucurie. Mulţumesc de frumoasa şi sincera invitaţie, cu toată etatea mea înaintată, ar fi fericirea cea mai mare să pot fi în mijlocul Dvoastre, cu ocazia inaugurării Muzeului, numai să trăiesc până atuncia.
Nu v-am cunoscut în persoană, cu toate aceste, am avut şi am păstrat în adâncul inimii mele o iubire mare – ştiind că sunteţi nepoata celei mai scumpe prietene mele, din frageda copilărie. Ne-a despărţit soarta, însă simţul prieteniei a rămas şi va rămâne până la moarte. Aş dori să aflu ce mai faceţi şi cum vă merge cu sănătatea? Dnul Dr.Lupu pot numai să-1 felicit din toată inima că ni 1-a scăpat pe bunul nostru Leca – de moarte. Mă închin la arta lui medicală.
Ce mai face Leca? I-am scris o scrisoare şi am trimis lista – asemenea şi 900 lei, nu ştiu dacă toate acestea le-a primit. Scrisoarea am adresat-o la Cernăuţi iar banii pentru fraţii „Istrieni” la Suceava.
Şi noi am fost cu toţii bolnavi de gripă. Eu ca bătrână şi Ionel, mititelul, am suferit mai rău. Cu inima mea bolnavă, eram gata să mă prăpădesc. Am rămas foarte slăbită.
Dna Octavia va fi la Cernăuţi. Încă o dată mulţumesc pentru dragostea ce mi-o păstraţi. Cele mai sincere salutări, asemenea şi Dlui Dr. Maria Raţiu Porumbescu.
Nuniţa şi Ionel trimet dulci sărutări şi sărută mâinile tantei Olimpia.

49.
Cluj, 14 III 1928
Stimate Domnule Morariu, (Victor)
Se apropie ziua tristă – împlinirea anului – de când s-a pierdut scumpul Dvs Tată, mult stimat şi iubit prieten al familiei noastre. Sunt cu gândul la Dvoastră, la toţi şi mă unesc la comemorarea ce veţi face – cu pietate, pentru sufletul celui plecat de la noi. Dl. Leca nu ştiu unde se află, Dna Octavia este mai bine?
Salutările mele la toţi, fraţi şi soră. Cu cele mai sincere salutări, Mărioara Raţiu Porumbescu. Din partea copiilor mei „Raţiu” şi „Cionca”, cele mai vii şi sincere sentimente pentru parastasul de un an al neuitatului părinte Constantin Morariu.

50.
Cluj, 12 VIII (1928 n. Leca) c. p. ilustr.
Mulţumesc pentru felicitări de Sf.Maria. Aţi primit pachetul pentru Muzeu? Mă voi interesa de firma „Trişca” pentru un pianin. Doresc succes şi cu bine pe drumul Istriei. Nu mă uitaţi! Salutări Dnei şi Dlui Dr. Lupu. Pe D-ta, Dle Leca şi Dna Octavia, Vă salută cu dor sincer Mărioara Raţiu. La întoarcere veniţi pe la Cluj.



51.
Cluj, 13 II 1929
Stimate Dle Leca,
De mult nu am auzit nimic din partea D-Voastră. Cred că sunteţi bine cu toţii. Iarna aceasta grozavă ne-a adus numai îmbolnăviri şi necazuri. Livia a fost aproape o lună în pat, împreună cu Nuniţa, acum am venit eu la rând.
Dvoastră ce mai faceţi? Cum aţi petrecut în Carnavalul acesta? Am o mică speranţă că se va juca Crai Nou pe scena operei din capitală.
Acum vin să te rog, stimate Dle Leca foarte mult, dacă ai pe cineva la Consistoriu să se intereseze când voi primi ajutorul, care din ianuarie mi s-a promis. Am trimis abonamentul pentru Livia şi Ciprian la administraţia „Făt Frumos”, Suceava, voi veni cu restul. Salutări sincere Măria
Salutări drăgălaşei dne Ţachi de la noi toţi.

52.
Cluj, 27 II 1929
Stimate Domnule Morariu (Leca)
Nu ştiu şi nu pot să-mi explic totala tăcere din partea D-Voastră, tuturora! Nici din Suceava, nici din Cernăuţi, cel puţin un rând, c-aţi uitat cu toţii că mai există pe lumea asta – o candelă, care încet se stinge, în cazul că nu se alimentează cu olei şi iască. Dl. Dr Victor Morariu în care oraş al Bucovinei se află? Am scris o scrisoare recomandată, fără să primesc un răspuns.
Cele mai sincere salutări Maria Porumbescu Raţiu.

53.
Cluj, 11 IV 1929
Am primit scrisoarea cu mare bucurie, aflând despre ajutorul ce se dă pentru transportul pianului. Rog trimiteţi paralele ca să pot expedia pianul. Fac toate demersurile pentru împachetare – o ladă nouă – cea veche s-a stricat. Imediat ce voi primi ajutorul, trimit pianul – „Muzeului Ciprian Porumbescu”. Cele mai sincere salutări Dnei Ţachi şi Dvoastră. Maria Raţiu Porumbescu
Salutări din partea copiilor mei, „Gloata” trimite sărutări dulci.

54.
Cluj, 30. 1. 1930 Str. Sf. Gheorghe, Colonia Silagi
(Necazuri cu fiica sa Livia) rezumat.
Stimate Domnule Leca,
Ea e doctor la Şcoala comercială, dar în pericol să o înlocuiască. E foarte nefericită, nervoasă, are o leafă de 700 lei, după ce a avut 5.700. Îl roagă să intervină pe lângă inspectorul Bujor, fost prof. univ. în Cernăuţi. Anunţă că trimite pentru Bustul lui Ciprian bani (pentru bust) la „Glasul Bucovinei”.




55.
Cluj, 18.10.1931
Mult stimate D-le Leca (Publicată în „Rev[ista] Bucov[inei]”, IV 1945, nr. 1-2)
Nu-i vorbă, D-Ta eşti cam, nesăţios, căci multe voieşti să ştii – din care nu sunt în stare să răspund aşa cum ai dori! Şi Dl. Dr. Beu mi-a cerut pentru Istoria muzicii, pe care o scrie, o mulţime de întrebări, de Ciprian şi de Mikuli mi-a cerut, manuscripte, scrisori. I-am răspuns că nu mai posed nimica. Totul am predat Muzeului din Suceava.
Despre Miculi, i-am scris atât cât am auzit pe tatăl meu povestind, eu pe Miculi nu l-am cunoscut, a fost prieten cu tata. Venea la Şipot unde petrecea vacanţa toată. Tatăl meu trimetea 6 cai după pianul lui. Asta era în anul 1856-58. Miculi era cel dintâi care a găsit în copilul Ciprian de 3 ani, talent muzical. El i-a dat prima scripcuţă în mână
Tabloul pictat este Tatăl meu. Cine 1-a pictat nu ştiu. Din poveştile scumpului meu Tată ştiu că în societatea aleasă în care petrecea, numai societatea aristocraţilor din Bucovina – Hurmuzachi, baronul Vasilco, Mustaţă, au fost şi poeţi, Pumnul, Petrino şi pictori, poate de acolo a venit pictura aceasta bună, tatăl meu, ca teolog în anul al 4-lea. Chiar şi seamănă cu fotografiile din tinereţe. Fotografia, Bunicul cu nepoţelul Radu, fiul meu cel mai mare – l-am pierdut când era de 4-5 ani. Difterie.
Tatăl meu mă vizita deseori la Buzău. Făcea mare haz căci lumea se uita după el, stătea pe loc şi îl privea. O Doamnă chiar am auzit – se uita, se uita şi deodată aud, căci eram cu dânsul: „Da acesta ce popă va fi? Dar a două Doamnă îi răspunde: „Nu vezi, trebuie să fie Rabin ovreiesc. Nu-i popă de-ai noştri, nu are nici coadă, nici potcap, numai pălărie tare”.
Râdea bietul tata şi făcea mare haz văzând curiozitatea şi ideile lumii din România. Eu am trăit 8 ani cu soţul meu la Buzău. Ciprian şi Livia acolo sunt născuţi 1895-96. Livia şi Romulus îşi clădesc o casă lângă Ciprian unde locuim.
Despre Şipote îmi amintesc f[oarte] puţin. Eram de 3 ani. Ştiu că părinţii aveau casa proprie frumoasă cu un geamlâc mare, unde avea tatăl meu o planşă neagră, mare cu stele albe pe ea, parcă văd unde era harta aceasta. Tata se ocupa mult cu Astronomia!
Grădina mare cu pomi, iarbă mare. Fraţii mei mă iubeau mult ca şi părinţii, eram teribil de alintată, căci abia după 4 băieţi, a venit o fată, Măriorica! Fraţii mei mă plimbau cu un cărucior prin grădină şi se vede că trăgeau prea repede, căci la un moment dat, m-au răsturnat în iarba cea mare şi ei trăgeau căruciorul gol. Eu am rămas ascunsă în iarbă şi, bună cum eram, aşa zicea scumpa mea mamă, n-am plâns. Fraţii, după un timp, au observat că sora lor mică nu se află în cărucior. Căutându-mă m-au găsit şezând în iarbă şi jucându-mă cu floricele.
La Şipote, le mergea foarte bine părinţilor mei, aveau stâna lor cu sute de oi, 10 sau 12 vaci, boi, 8 cai, din care 5 erau „faco” aprope albi. Părinţii mei se plimbau totdeauna cu 4 cai. Eu aş scrie biografia mea, dar ştiu cum? Să veniţi amândoi la vară la noi – avem băi de nămol, de soare, apă minerală, la Someşeni-sat aproape de Cluj şi atuncea, eu să-ţi dictez şi D-ta să scrii sau o dactilografă. Eu, singură, nu sunt în stare să scriu aşa de mult. Am scris lui Bodnărescu. Ar trebui să mergi la Storojeneţ.

56.
Stimate Dnule (Victor) Morariu.
Este a doua felicitare care o trimitem la numirea definitivă ca profesor universitar la catedra de limbă germană. A fost o bucurie mare – auzind că – după atâta timp de răbdare şi aşteptare s-a împlinit dorinţa aceasta. Cu toţii felicităm pe scumpul nostru amic şi sincer prieten – care, totdeauna a fost cel dintâi, împreună cu neuitatul părinte Constantin Morariu, ca să ridice şi reînvie memoria fratelui meu Ciprian şi a tatălui Iraclie. Pe lângă bucria aceasta, dorim şi multă sănătate, putere, mulţumire sufletească, ca să te poţi lupta cu marea muncă, pe calea datoriei care îţi stă înainte.
Cu toate aceste, te-ai gândit şi acum la sărmanul nostru Ciprian – mi-a umplut ochii de lacrimi. Mulţumesc, stimate şi bunul Domn Morariu, mulţumesc din suflet ca iniţiativa, însufleţirea Dlui Pavelescu, prin D-ta să se împlinească. A fost şi dorinţa mea de a vedea Monumentul inaugurat – să-1 trăiesc şi eu încă! (Îl roagă să intervnă să nu i se sisteze pensia!)

Cluj, 15,05. 931
57.
Cluj, 30.07.931
Stimată şi dragă Doamnă şi Domnule Morariu (Leca), (Leca adaugă: Victor M. prefect de Suceava – lui Iorga)
Mulţumesc pentru felicitarea care a sosit cu trei săptămâni înainte – sărbătoarea mea este la 15 august. Cu toate acestea, m-a bucurat mult. Anul acesta, aţi zburat la mare? Petrecere frumoasă – sper – la băi şi plajă cu soare, muzică şi lume din toate unghiurile ţării. Sunt singură, ca un pustnic, nu mă pot mişca nici zece paşi. Copiii sunt plecaţi spre Munţii Apuseni, la brad şi aer de munte. Le duc dorul grozav. Sunt bolnavă de dorul lor. Ciprian cu Olga mai vin duminicile de la Turda, de mă scot din singurătatea şi monotonia aceasta. Bertha esta la Pojorâta, suferă de picioare. Cum am putut afla, încă nu s-a discutat cu moştenirea de la soţul ei. Sunt copii de la nevasta dintâi! Când vă întoarceţi? Pe la Cluj, nu mai veniţi? Dnul Prefect este activ şi bun. Scrie, răspunde imediat! Numai Dl. Torouţiu este foarte neglijent. Are Livia o afacere cu el şi nu răspunde. Părinţii tot la Constanţa sunt?

***
Scrisoarea Mărioarei Raţiu-Porumbescu, către Leonida Bodnărescu. Cf. adresei: Directorul Internatului şi Liceului din Coţmani (Bucovina).
Câmpina,4 XII 1923
Stimate Domnule Bodnărescu,
Am întârziat cu răspunsul şi mulţumesc pentru „Anuarul” Gimnaziului din Rădăuţi, cu scrisoarea lui Pumnul şi scrisoarea originală de la Pumnul. Mulţumesc pentru toate.
Dorinţa mea a fost să răspund imediat, însă am fost aproape o lună bolnavă, nici acum nu sunt deplin sănătoasă. Şi D-ta eşti atât de ocupat! Ai să te surmenezi prea de tot – şi rezultatul? Pe sărmanul Liviu 1-a adus la groapă numai munca prea multă. Îngrijeşte-ţi sănătatea care este comoara cea mai scumpă a vieţii! Şi eu dau lecţii, de dimineaţa până seara târziu, altfel nu aş avea cu ce să mă susţin.
Ai D-Ta iubirea sfântă a lui Ciprian către Berta?
Aş dori mult să ştiu în care an ai fost la Tatăl meu la Frătăuţi, se vede că eu eram deja în România, căci nu-mi amintesc de D-Ta de loc.
Ai scris ceva despre Emilia? Dacă ai timp. Mai scrie şi nu uita de fiica lui Iraclie.
Cele mai sincere salutări Dnei Steluţa şi D-Tale, stimate Domnule Bodnărescu. Mărioara Raţiu-Porumbescu.



Comentarii

2011-11-30 11:55
Vifontlove

la aprobare

2011-12-05 21:53
Ringmybells

la aprobare

2011-12-12 16:38
Rozovka

la aprobare

2011-12-16 19:43
Swithuper

la aprobare

2011-12-22 14:55
Tubbaumba

la aprobare

2012-01-08 19:04
Pandasda

la aprobare

2012-01-14 10:09
Fanficic

la aprobare

2012-01-15 20:41
Tubbaumba

la aprobare

2012-01-17 17:53
Lostert

la aprobare

2012-02-11 03:28
yfnvlp

la aprobare

2012-02-18 10:27
Will

la aprobare

2012-02-20 06:05
Karthikeyan

la aprobare

2012-08-28 18:50
Waymnanycob

la aprobare

2012-09-02 01:20
Sleepingsun

la aprobare

2012-09-04 10:30
Gubkabob

la aprobare


Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile

 
 
powered by www.ABlog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare