Glasul Bucovinei

Revista românilor din Ucraina

 

BUCOVINA – PROCESE ISTORICE ŞI SOCIALE - Ion Nistor la Chişinău
     media: 5.00 din 5 voturi

06.12.10
13:01
Dinu Poştarencu

Un rol considerabil şi oportun în deşteptarea conştiinţei de neam a românilor basarabeni, în orientarea acţiunilor de luptă naţională declanşate de ei după prăbuşirea monarhiei ţariste, în urma revoluţiei ruse din februarie 1917, l-au avut românii din regat, Bucovina şi Transilvania care s-au refugiat în Basarabia din cauza complicaţiilor provocate de Primul Război Mondial. Printre cei care s-au refugiat în provincia românească din stânga Prutului a fost şi Ion Nistor (1876-1962), istoric şi om politic român din Bucovina.
La 12 august 1912, Ion Nistor deţinea postul de profesor de istorie la Universitatea din Cernăuţi. După ce a izbucnit Primul Război Mondial, el este nevoit, aidoma altor bucovineni, să cunoască „odiseea refugierii”1 Un timp, începând din toamna anului 1914, a locuit la Bucureşti, apoi la Iaşi, de unde, în august 1917, când a sporit ameninţarea ocupării fostei capitale a Moldovei de către inamic, pleacă la Odesa împreună cu alţi refugiaţi bucovineni şi transilvăneni.
Aflându-se în acest oraş portuar de la Marea Neagră, I. Nistor este invitat să ocupe Catedra de Istorie a Românilor de la universitatea de aici, catedră care a fost deschisă chiar în toamna anului 1917, la solicitarea studenţilor basarabeni2.
Eugenia Istrati a specificat că Ion Nistor a predat cursul de istorie a românilor la Universitatea din Odesa până în februarie 1918, când a părăsit acest oraş maritim „din cauza exceselor bolşevicilor, care-şi instauraseră acolo puterea”3. În continuare, menţionează Mircea Lutic, Ion Nistor a mai rătăcit prin localităţile Ovidiopol şi Cetatea Albă4.
În fine, se opreşte la Chişinău, la românii basarabeni, care, în timpurile acele grele, va mărturisi I. Nistor ulterior, i-au „oferit cea mai largă şi prietenoasă ospitalitate”5.
Ion Nistor v-a mai consemna peste câţiva ani în legătură cu şederea sa la Chişinău: „În învălmăşeala acelor vremuri de zvârcoliri şi prefaceri, fără precedent în istoria lumii, o soartă norocoasă mă opri în calea pribegiei mele, pentru a mă arunca în Basarabia, unde o vitregă şi nelegiuită stăpânire se prăbuşise sub povara păcatelor şi fărădelegilor sale, pentru ca, de sub ruinele ei, să renască o nouă viaţă de dreptate şi libertate naţională, în conformitate cu vechile tradiţii politice şi culturale ale acestei frumoase şi binecuvântate părţi a Moldovei lui Ştefan cel Mare. Şi tocmai pentru a contribui, cu toată dragostea şi puterea sufletească, la acea renaştere, care nu putea avea alt izvor de viaţă decât trezirea şi întărirea conştiinţei naţionale, venisem în Basarabia, împreună cu mulţi alţi intelectuali din toate unghiurile pământului românesc. Contribuţia aceasta o începui, îndată după sosirea mea, printr-o conferinţă în sala spaţioasă a Casei Eparhiale, tratând despre rostul regiunilor basarabene în trecutul neamului nostru. Interesul cărturarilor basarabeni pentru istoria română, pe care o stăpânire străină avusese toată grija de a o tăinui cu tâlc, mă determină să fac o serie întreagă de conferinţe de acest fel, atât la Universitatea Populară din Chişinău, cât şi la cursurile pentru învăţători şi institutori, pentru profesorii secundari şi pentru studenţii universitari”6.
Consultând procesele-verbale ale şedinţelor de constituire a Universităţii Populare din Chişinău, începând cu cel al primei şedinţe de la 1 februarie 1918, apoi al celor din zilele de „8 februarie, 11 februarie, 13 februarie 1918 etc.”, I. Negrescu a extras din ele numele persoanelor care au pus temelia acestei universităţi, inaugurată pe data de 18 februarie 1918. Printre personalităţile enumerate figurează şi academicianul Ion Nistor7. Aşadar, potrivit acestei constatări a lui I. Negrescu, deducem că Ion Nistor deja în prima jumătate a lunii februarie din 1918 era prezent la Chişinău.
Pe de altă parte, acelaşi I. Negrescu afirmă, la fel în baza proceselor-verbale ale şedinţelor universităţii în cauză, că, din primăvara anului 1918, „Universitatea Populară capătă sprijinul dlui I. Nistor, care, la 25 martie 1918, ia parte atât la consiliile profesorilor Universităţii Populare, după cum sprijină şi cursurile, tratând diferite subiecte din istoria Basarabiei. Domnul I. Nistor este încă delegat, în şedinţa de la 26 martie 1918, să redacteze un nou program al cursurilor”8. Având în vedere această a doua afirmaţie a lui I. Negrescu, se creează impresia că I. Nistor a venit la Chişinău în luna martie 1918. Probabil, după cum putem admite, în prima jumătate a lunii februarie, I. Nistor s-a aflat temporar la Chişinău, venind aici în vizită, iar în luna martie, părăsind definitiv Odesa, a devenit locuitor al Chişinăului.
Pe când Onisifor Ghibu susţine în mod categoric: „I. Nistor şi-a pus piciorul pentru întâia oară în Chişinău şi peste tot în Basarabia abia la începutul lui martie 1918”9, iar la 11 martie a ţinut o conferinţă în cadrul primului matineu al Universităţii Populare din Chişinău10. Cu o altă ocazie, O. Ghibu a mai notat în amintirile sale: I. Nistor „n-a participat la deschiderea Universităţii Populare. El a sosit la Chişinău cu câteva săptămâni mai târziu”11.
Deşi, în martie 1918, era stabilit la Chişinău, lui Ion Nistor i se atribuia în continuare titulatura de profesor al Universităţii din Odesa. Prin nota, intitulată Delegaţia ardelenilor şi bucovinenilor la primul ministru al Basarabiei şi publicată în nr. 47 din 16 martie 1918 al ziarului România nouă ce se edita la Chişinău, O. Ghibu a comunicat următoarele: „Ieri, miercuri, s-a prezentat la primul ministru al Basarabiei o delegaţie de patru ardeleni şi bucovineni (poetul Octavian Goga, căpitanul Octavian Tăslăoanu, Onisifor Ghibu, directorul ziarului România nouă şi dr. Ioan Nistor, profesor la Universitatea din Odesa), pentru a aduce la cunoştinţă guvernului Republicii că un număr mare, de vreo mie de intelectuali ardeleni şi bucovineni, care nu se pot întoarce deocamdată în ţara lor, până după pacea generală, ar dori să se aşeze în Basarabia, pentru a sluji aici marile interese ale culturii naţionale”12.
Cercetând episodul chişinăuean din biografia lui I. Nistor, Doina Huzdup şi-a exprimat opinia că el „s-a aflat la Chişinău de la sfârşitul lunii februarie s-au începutul lunii martie 1918”13. Totodată, ea a ţinut să precizeze în acest sens: „În puţine pagini cu caracter memorialistic pe care le-a lăsat, Ion Nistor este inconsecvent, vorbind chiar de luna aprilie. Ştim cu certitudine că la începutul lunii martie se afla deja la Chişinău”14.
Staţionând timp de câteva luni în oraşul Chişinău, I. Nistor s-a manifestat din abundenţă pe plan cultural, în vederea familiarizării basarabenilor cu valorile spirituale ale neamului românesc, de care au fost văduviţi pe parcursul dominaţiei autocrate imperiale ruse.
În primul rând, după cum s-a menţionat mai sus, Ion Nistor a susţinut activitatea Universităţii Populare din Chişinău. În 1918, ne informează I. Negrescu, I. Nistor a prezentat în cadrul matineelor duminicale ale universităţii o serie de conferinţe: Din trecutul Basarabiei, Drepturile noastre asupra Hotinului, Românii din Ucraina, Înstrăinarea Basarabiei, Istoria Chişinăului15.
La 6 aprilie 1918, ziarul chişinăuean Sfatul Ţării difuza ştirea despre modul de organizare al Comitetului Universităţii Populare Moldoveneşti din Chişinău. Astfel, rolul de preşedinte i-a fost acordat lui Nicolae Alexandri, tot el fiind şi reprezentantul Comisiei Şcolare Moldoveneşti şi al Societăţii Culturale. Casier era Pan Halippa, iar secretar Teodor Porucic. Ca reprezentanţi ai corpului profesorilor au fost aleşi George Tofan şi Teodor Porucic. Conducerea părţii pedagogice i-a fost încredinţată lui Ion Nistor şi Teodor Porucic. Ministerul Învăţământului Public din Basarabia era reprezentat prin A. Scobioală, iar Ministerul Învăţământului Public din Bucureşti – prin profesorul Cădere. Societatea Culturală Făclia era reprezentată prin G. Cujbă. Organizarea bibliotecii universitare, care număra peste 12 000 de volume, a fost încredinţată lui Pan Halippa, Ion Nistor, Onisifor Ghibu şi Teodor Porucic. Organizarea şezătorilor duminicale a fost pusă în seama lui Pan Halippa, George Tofan şi a doamnei O. Ghibu16.
Prin intermediul numărului din 17 aprilie 1918 al Sfatului Ţării, cititorii au fost înştiinţaţi despre felul cum a decurs matineul duminical al Universităţii Populare de la 15 aprilie, desfăşurat în sala Casei Eparhiale din centrul Chişinăului. În cadrul matineului profesorul Iancu Nistor a ţinut conferinţa Românii de peste Nistru17, conţinutul acestei conferinţe fiind expus în două numere consecutive ale acestui periodic chişinăuean18.
Relatând în privinţa matineului din 31 mai 1918, corespondentul Sfatului Ţării a remarcat că profesorul universitar I. Nistor a renunţat la expunerea conferinţei anunţate Despre înstrăinarea Basarabiei şi a trecut la lămurirea unor probleme axate pe actualitate. În contextul expunerii sale el a menţionat: „Cu toate că unirea Basarabiei cu ţara-mamă a fost primită cu multă bucurie de majoritatea moldovenilor de aici, totuşi mai sunt şi astăzi rătăciţi, care se îndoiesc în dreptatea acestui act măreţ. Această îndoială îşi are explicaţia sa psihologică. Ea rezultă parte dintr-un prea mare respect faţă de stăpânitorii de ieri – o, cât de mult ştim a respecta pretenţiile, nedreptatea chiar ale altora şi cât de puţin drepturile noastre! – parte din intrigile meşteşugite şi zâzania ţesută de străini pentru a ne fărâmiţa puterile”19.
Publicului larg permanent i se aducea la cunoştinţă, prin intermediul Sfatului Ţării, programul cursurilor ale Universităţii Populare din Chişinău. Conform programului, Ion Nistor urma să ţină următoarele prelegeri: Aşezarea tătarilor în Bugeac (7 mai)20, Orhei şi Soroca (20 mai)21, Monumentele istorice din Basarabia (18 iunie)22, Istoria Chişinăului (29 iulie, matineu duminical)23.
Ion Nistor a publicat în paginile cotidianului Sfatul Ţării o serie de articole cu tematică istorică, pe care le enumerăm: Descălecarea Moldovei, Alexandru cel Bun23, întregitorul hotarelor Moldovei25, Noua rânduială bisericească şi românii de peste Nistru26, Administraţia autonomă27, Lămuriri istorice la dezlegarea problemei agrare28.
Nutrind dorinţa de a exclude din viaţa provinciei, pe cât posibil mai repede, consecinţele politicii ţariste de deznaţionalizare a românilor basarabeni, Ion Nistor a considerat necesar, în acest context, de a se reveni la toponimia românească. Tema respectivă el a abordat-o în articolul Numele satelor şi târgurilor din Basarabia, inclus în numărul 20 din 18 aprilie 1918 al Sfatului Ţării, în care s-a exprimat astfel: „Ţinuturile cotropite de duşmani erau pline de sate şi târguri româneşti, pe care întemeietorii şi apărătorii lor români le botează, fireşte, după graiul lor. Numele româneşti ale satelor şi târgurilor, care arătau lumii întregi pe acei care le-a descălecat şi ale cui erau, nu le venea la socoteală nici turcilor, nici ruşilor. Însă-n numele acestea erau o dovadă prea bătătoare la ochi pentru lăcomia şi pofta lor de cucerire pe socoteala altora. Pentru aceea ei se străduiră de a se şterge urmele trecutului românesc din ţinuturile răpite de ei, schimbând vechile nume de sate şi oraşe după limba lor sau, cel puţin, schimbându-le în aşa fel încât să nu le mai poată cunoaşte nimeni că au fost cândva româneşti. Aşa se explică că numele Cetatea Albă sau Tighina, pe care le întâlnim aproape pe fiecare pagină a istoriei noastre naţionale, dispărură de odată din circulaţie, ca un ban prost care nu mai umblă; iar în locul lor găsim numele turceşti Akkerman, care înseamnă piatră albă, şi Bender, care însemnă poartă. Rusia a mers înainte pe calea care le-au arătat-o turcii. Din Chişinău ei au făcut Kişineov, din Orheiul nostru vestit ei au făcut Orgheev, din Soroca – Soroki, din Satul Nou – Satunov, din Hâncul – Ghincul, din Soroceni – Soruceanî, din Gărbăuţi – Gherboveţi, din Hârjauca – Ghirjavka, din Câşla Dropiei – Drokia, din Câşla de pe Pietrosul –Ketrosverhi, din Ciubărciu – Ciobriuci, din Călăraşi – Calaraşevska şi aşa mai departe. […] Prin măreţul act al Unirii de la 27 martie s-a reparat una din cele mai mari nedreptăţi ale neamului nostru. Ţinuturile înstrăinate de turci şi de ruşi s-au realipit la ţara-mamă. Prin aceasta Basarabia a ajuns în norocoasa situaţie de a lepăda haina străină pe care vechea stăpânire ţaristă îi porunci să o poarte şi de a se premeni cu frumoasa ei haină românească. Numele străine trebuie să dispară şi în locul lor trebuie aduse la cinste cele româneşti”.
În vederea soluţionării acestei probleme, I. Nistor a intervenit pe lângă directorul general al Instrucţiunii Publice din Basarabia, Ştefan Ciobanu, adresându-i, la 21 aprilie 1918, un memoriu, publicat, recent, de Grigore Botezatu29.
Peste două zile de la apariţia articolului cu privire la toponimie, publicul cititor a fost anunţat despre următoarele: „A ieşit de sub tipar nr. 1 din Biblioteca istorică pentru popularizarea istoriei Basarabiei: Drepturile noastre asupra Hotinului de I. Nistor”30.
În numărul 29 din 5 mai 1918 al Sfatului Ţării este inserat articolul lui Ion Nistor cu titlul Renaşterea şcolii româneşti în Basarabia.
Şovăirea unei părţi a preoţimii vizavi de actul revenirii Basarabie la vatra strămoşească a constituit subiectul articolului Închinători la idoli, în care I. Nistor a enunţat următoarele: „Unirea Basarabiei cu Patria-mamă nu era desăvârşită câtă vreme acest măreţ act nu primise încă sancţiunea cuvenită şi din partea bisericii. Zăbava aceasta îşi are şi ea tâlcul ei. În vremea ce turma, prin glasul Sfatului Ţării, se rostise limpede şi hotărât pentru unirea vecinică şi deplină, păstorul şovăia şi se punea de-a curmezişul înfăptuirii acestei hotărâri. […] De la ruperea legăturilor ierarhice cu Moldova, norodul băştinaş din Basarabia a avut numai foarte rar parte de arhipăstori buni. Şi faptul acesta nu ne miră de loc. Căci ce putea să-i lege pe aceşti păstori năimiţi de turma lor cuvântătoare? Dragostea creştinească? Nu, căci în cazul acesta ei ar fi urmat cuvântul Scripturii, propovăduind învăţătura Mântuitorului în limba norodului băştinaş şi nu l-ar fi lăsat pradă stundismului sau altor rătăciri de la calea credinţei adevărate, care găsea drum deschis la inima lui prin faptul că erau propovăduite într-o limbă înţeleasă de el. […] Dar dacă aceşti păstori năimiţi n-aveau nici o legătură cu turma lor, nu-i cunoşteau nici limba, nici nevoile şi zbuciumările ei şi nu ţineau seama nici de poruncile dumnezeieşti, atunci trebuie să ne întrebăm care era rostul lor în Basarabia? Răspunsul ni-l dau întâmplările recente din Piaţa Soborului din Chişinău. Ei serveau idolului ţarist, înfăşurat de curând cu rogojină de însăşi turma lor răzvrătită (este vorba de monumentul împăratului rus Alexandru I, dezvelit în 1914 – D. P.). La acest idol se închinau, lui îi serveau, de la el primeau puterea şi lui jertfeau interesele norodului băştinaş din Basarabia. Ca închinători convinşi şi plini de râvnă, ei nu mai puteau răbda ca idolul lor să rămână încă multă vreme înfăşurat în rogojină. Să rupă ei singuri nu îndrăzneau. Atunci au pus la cale nişte babe fanatisate să descopere idolul, rupând rogojina de pe capul lui de bronz. […] Ziua de 23 iunie va rămâne o zi memorabilă în istoria bisericii din Basarabia, fiindcă în această zi s-a oprit cultul păgân şi s-a reintrodus în Eparhia Chişinăului şi Hotinului cultul adevăratei credinţi creştineşti. Vrednicia noului arhipăstor (episcopul Nicodim Munteanu de la Huşi – D. P.) ne dă chezăşia deplină că norodul băştinaş, care timp de o sută de ani s-a închinat la idoli, va reveni la credinţa cea adevărată a străbunilor lor şi va găsi în ea mângâierea sufletească de care simte aşa de mare nevoie”31.
În articolul Învăţătura cetăţenească, apărut în nr. 85 din 17/29 iulie al Sfatului Ţării, I. Nistor a dezbătut problemele şcolii.
La 12 aprilie 1918, Sfatul Ţării comunica despre următorul eveniment ce s-a produs în Chişinău: „În localul Zemstvei a avut loc o adunare a studenţilor basarabeni doritori de a urma studiile în şcolile superioare din România. Profesorii Nistor, Cădere şi Murgoci le-au făcut cunoscut studenţilor că toate examenele date în şcolile ruseşti vor fi considerate la intrarea în şcolile româneşti”32. Iar prin numărul din 25 iulie/7 august 1918 al Sfatului Ţării a fost difuzată ştirea că studenţii care au participat la lucrările Congresului studenţilor români basarabeni, desfăşurat la Chişinău, au organizat o agapă la restaurantul Făclia. La ea au fost invitate o serie de personalităţi notorii: Pan Halippa, vicepreşedintele forului legislativ al Basarabiei – Sfatul Ţării, Ştefan Ciobanu, directorul general al Instrucţiunii Publice din Basarabia, Ion Pelivan, ministru basarabean, Nicolae Alexandri, istoricul Ion Nistor, eminentul om de cultură transilvănean Onisifor Ghibu, profesori şi ziarişti33.
Şedinţa din 16 august 1918 a Comisiei Şcolare Moldoveneşti din Basarabia a decurs sub preşedinţia lui Ion Nistor. În cadrul ei a fost audiat raportul lui Ştefan Holban, membru al comisiei respective, despre învăţământul extraşcolar34.
În paginile Sfatului Ţării din 29 aprilie 1918 sunt enumeraţi lectorii cursurilor pedagogice organizate la Chişinău şi conduse, în calitate de director, de către George Tofan. Astfel, orele de limba română au fost oferite lui A. Banciu, dr. S. Bornemisa, V. Haneş, D. Logigan, D. Munteanu-Râmnic şi C. Noe. În calitate de lectori de pedagogie au fost angajaţi Gh. Codrea, A. Culea, N. Grozea, Al. Ilarion, V. Simaca şi dr. I. Mateiu. Prelegerile de istorie naţională urma să le ţină George Tofan, cele de istorie a literaturii române – dr. Onisifor Ghibu, cele de matematică – dr. At. Popovici, iar cele de ştiinţe naturale – A. Manu. N. Oancea avea să-i familiarizeze pe cursişti cu muzica vocală. În timp ce lecţiile social-politice urmau să fie predate de mai mulţi profesori, inclusiv de Ion Nistor şi alţi profesori de la Universitatea din Iaşi35.
Pe data de 1 iunie 1918, în incinta Liceului nr. 2 din Chişinău au demarat cursurile de limba română, frecventate de un număr de peste 100 de profesori secundari din Chişinău şi alte localităţi ale Basarabiei. Funcţia de director al cursurilor o exercita dr. Ion Nistor, iar ca lectori activau V.V. Haneş, V. Greciuc, Em. Iliuţ, Liteanu şi A. Scriban36. Aceste cursuri s-au încheiat la 19 iulie/1 august 1918. În cadrul lor, profesorilor din instituţiile de învăţământ mediu le-au fost transmise cunoştinţe în domeniul literaturii române, istoriei românilor şi le-a fost ţinut un curs de gramatică a limbii române37.
Un grup de intelectuali, printre care s-a numărat şi Ion Nistor, au lansat o chemare, pe care au publicat-o în numărul din 12/25 iulie 1918 al ziarului Sfatul Ţării. Subliniind faptul că, pe parcursul celor peste o sută de ani de ocupaţie, colosul rusesc a pus în aplicare mecanismul diabolic de deznaţionalizare a populaţiei româneşti din Basarabia, acest grup de intelectuali au considerat necesar de „a da poporului lumină, cât mai multă lumină a minţii şi sufletului. Pentru aceasta urmează să se înceapă învăţătura în graiul moldovenesc. Dar lipsesc cărţile de şcoală trebuincioase şi ţara mamă nu are de unde le da şi nici în graiul şi pe înţelesul poporului nostru. De aceea, mai mulţi iubitori de neam au pus bazele societăţii de editură naţională Luceafărul, care are ca scop procurarea unei tipografii, unde să se tipărească şi pune în vânzare cărţi de şcoală, literatură, ştiinţă şi artă. Dar pentru ca această năzuinţă să se facă în măsura nevoilor, trebuie un însemnat capital şi de aceea s-a hotărât a se începe cu 1 000 de acţii a 500 lei fiecare, din care jumătate se plăteşte înainte, iar restul – în rate”38.
I. Nistor s-a manifestat activ şi în cadrul Societăţii Istorico-Literare B.P. Hasdeu din Chişinău, al cărui membru fondator era. În actul constitutiv al societăţii se menţionează: „Subsemnaţii cărturari, adunându-se astăzi, 25 martie 1918, la Chişinău, sub preşedinţia domnului I. Frăţiman, au hotărât să înfiinţeze în Chişinău o societate istorico-literară. În acest scop alegem pe domnii I. Frăţiman, I. Nistor, P.V. Haneş şi D. Munteanu-Râmnic, care să alcătuiască statutul societăţii”39. Fiind elaborat, statutul a fost adoptat în cadrul şedinţei societăţii din 1/14 aprilie 191840.
La şedinţa din 29 iunie 1918 a societăţii s-a constituit un comitet, „compus din: I. Frăţiman, preşedinte, Şt. Ciobanu, vicepreşedinte, dr. I. Nistor, conservator al arhivei şi director al revistei, A. Scobioală, casier, D. Munteanu-Râmnic, secretar, arhimandritul Dionisie Erhan, Petre Haneş, G. Giuglea, membri”41.
Pe data de 22 iulie 1918, în sala eparhială, a avut loc cea de-a treia şedinţă a Societăţii Istorico-Literare B.P. Hasdeu. Asistenţa a audiat două comunicări: Evanghelia lui Antim Ivireanu din 1697, prezentată de P.V. Haneş, şi Cărţile româneşti din bisericile Basarabiei, expusă de G. Giuglea. La discuţii au participat I. Nistor, Gh. Murgoci, Gh. Nedioglu, C. Tomescu ş.a.42.
O altă şedinţă publică a societăţii s-a desfăşurat în ziua de duminică, 26 august, la fel în sala Casei Eparhiale. În programul şedinţei au figurat trei comunicări: Aşezământul Obrazovaniei Oblastiei Basarabiei (dr. I. Nistor), Mitropolitul Gavriil Bănulescu şi şcoala românească (Gh. Nedioglu) şi Vechea arhitectură românească (T.T. Socolescu). I. Nistor a vorbit despre „constituţia” sau regulamentul rusesc de organizare administrativă a Basarabiei din 181843.
În cadrul şedinţei societăţii din 2 septembrie 1918 au fost prezentate două comunicări: Urme de oraşe şi cetăţi vechi împrejurul Bolgradului (Şt. Ciobanu) şi Muzeul Naţional al Basarabiei (T.T. Socolescu)44. Prezentându-şi comunicarea, arhitectul T.T. Socolescu a dăruit societăţii „trei acuarele înfăţişând trei case româneşti din Chişinău, vechi urme de stil românesc din târgurile noastre. Totodată, L.T. Boga a dat câteva amănunte asupra celor trei case vechi. În legătură cu această chestiune, atât L.T. Boga, cât şi I. Nistor au făcut un apel pentru strângerea materialului care ar putea servi la scrierea istoriei Chişinăului”45.
Drept subiect de discuţie al şedinţelor Societăţii Istorico-Literare B.P. Hasdeu din zilele de 9 şi 16 septembrie 1918 au servit chestiunile referitoare la arhive, mărcile (stemele) Basarabiei şi muzeul naţional. După audierea referatului expus de L.T. Boga, membrii societăţii au constituit o comisie, în care au fost aleşi Paul Gore, Ion Nistor, Iustin Frăţiman şi Leon T. Boga, urmând ca aceasta să întocmească un raport, în baza căruia „să se intervină unde şi când va fi nevoie. Cu acest prilej s-au ascultat expuneri heraldice şi istorice ale lui P. Gore şi I. Nistor”46.
Numărul din 21 septembrie/4 octombrie 1918 al ziarului de expresie rusă Sfatul Ţării conţine informaţia că profesorul Ion Nistor a fost invitat să participe la lucrările comisiei pentru schimbarea denumirilor străzilor din oraşul Chişinău47.
În 1918, de sub teascurile Tipografiei Româneşti din Chişinău a ieşit Cartea de citire pentru şcolile primare, avându-l ca alcătuitor pe Şt. Ciobanu. Cartea cuprindea şi şase texte istorice semnate de Ion Nistor: Zămislirea poporului român, Descălecarea Moldovei, Cetatea Albă, Tighina, Codrul Tigheciului şi Dezrobirea Basarabiei48.
La 23 octombrie/5 noiembrie 1918, se relatează în reportajul publicat a doua zi în paginile Sfatului Ţării, în sala eparhială a fost sărbătorită „aniversarea zilei în care neamul românesc din Basarabia a statorit dreptul său suveran de a dispune, pe pământul strămoşesc, el singur de soarta sa. Venisem spre a ne reaminti de clipele emoţionante de acum un an, de congresele agitate, de chipurile arse de soare şi geruri ale ostaşilor moldoveni, care, înfruntând toate primejdiile şi muncind fără odihnă, au organizat în unire, în vreme ce unii se certau, cohortele moldoveneşti, forţa ce a trudit spre a susţine dreptul nepieritor al neamului nostru. Era o zi de reculegere. […] Spiritul victorios al vremii, înfăţişat prin dd. Wopicka şi Sarré, reprezentanţii iluştri ai celor două naţiuni care au dăruit omenirii libertatea, a străbătut ieri în sala eparhială şi, astfel, sărbătoarea Basarabiei s-a transformat într-un mare miting al neamului românesc, în care s-a pus cea dintâiu piatră pentru clădirea României Mari”49. Primul a ieşit la tribună Pan Halippa, în calitatea sa de vicepreşedinte al Sfatului Ţării, care, după ce şi-a rostit discursul, a citit declaraţia Comitetului Basarabean pentru Unirea Tuturor Românilor. Următorii oratori au fost Emanuil Catelli şi Gherman Pântea, apoi şi-a prezentat discursul dr. Baiulescu, care, vorbind din partea Comitetului Refugiaţilor Ardeleni şi Bucovineni, a adus la cunoştinţă declaraţia Comitetului Naţional al Românilor Emigraţi din Ungaria, adoptată la 6 octombrie 1918, la Iaşi. În continuare a cuvântat dr. Iancu Nistor, care s-a exprimat astfel: „Fraţilor, ceasul cel mare, ceasul dezrobirii noastre a sunat. Nu mai e timp de pierdut! Să ne punem pe lucru! Astăzi nu mai poate fi secret, deci să o spunem pe faţă: Austro-Ungaria, mulţumită intervenţiei energice a scumpilor noştri aliaţi, nu mai există. (Aplauze prelungite: Dumnezeu s-o ierte!). Pajura cu două capete, care şi-a înfipt ghearele ei crude în trupul Transilvaniei şi a răpit Moldovei cea mai frumoasă provincie – Bucovina, s-a prăbuşit pentru totdeauna. Toate popoarele de sub jugul putregaiului austro-ungar au ridicat steagul dezrobirii, steagul libertăţii. Vrednica naţiune ceho-slovacă a fost cea dintâi care şi-a spus cuvântul hotărât şi a dat Austriei prima lovitură, lovitură de moarte, care şi-a meritat-o demult. (Aplauze furtunoase, urale nesfârşite, trăiască cehii). Trebuie să mărturisim cu toţii că domnia Habsburgilor s-a sfârşit şi s-a îngropat pentru vecie. Românii din Ungaria, prin declaraţiile făcute în parlamentul din Pesta de curajosul şi neînfricoşatul deputat român Vaida-Voievod şi cel din Bucovina la Viena şi Cernăuţi, şi-au spus şi ei cuvântul şi au cerut ceea ce ni se cuvine după vrednicia şi virtutea noastră, adică unirea tuturor românilor de la Nistru până la Tisa într-un stat naţional român, care să fie numai al românilor în vecii vecilor. (Aplauze nesfârşite, trăiască Vaida, trăiască Bucovina, trăiască românii din Ungaria!). Această fericire a neamului nostru întreg şi a tuturor popoarelor scăpate din lanţurile sclaviei austro-maghiare avem să o mulţumim vrednicilor noştri aliaţi: Franţa, Anglia, America şi Italia. (Aplauze, trăiască Franţa, Anglia, America!). Nume ca Lloyd George, Clemenceau şi Wilson vor fi tipărite cu litere de aur în analele istorice ale lumii civilizate. (La rostirea fiecărui nume oratorul este întrerupt cu aplauze şi urale). Fraţilor, strigaţi împreună cu mine: Trăiască cel mai mare om al întregii lumi, Wilson, preşedintele Statelor Unite ale Americii, care a adus fericirea şi libertatea popoarelor robite de atâtea veacuri”50. Au urmat discursurile lui Sarré, consulul Franţei, „care aproape de un an trăieşte în mijlocul nostru”, Wopicka, ministru al S.U.A. pe lângă guvernul român, şi ce al lui Walkaw Müller, reprezentantul Comitetului Ceh din România. După miting, refugiaţii transilvăneni, bucovineni şi macedoneni au manifestat pe stradă, cu drapele în frunte şi cântând Deşteaptă-te române.
Ziarul Sfatul Ţării din 27 octombrie/9 noiembrie 1918 a înştiinţat despre faptul că „românii bucovineni, aflători pe teritoriul liber al României, şi-au format un comitet executiv din următoarele persoane: Mihai Baciu, profesor la liceul din Câmpulung, Ion Blându, farmacist Fălticeni, Victor Bodnărescu, licenţiat în drept şi concep. la C. F. Hatna, Nic. Cotos, dr. în teologie Cernăuţi, Filaret Doboş, prof. la liceul din Suceava, Vasile Fednic, învăţător în Măreţei, Vasile Greciuc, prof. la liceul din Câmpulung, Eudoxiu Gribovschi, licenţiat în drept şi cons. de avocat în Cernăuţi, Em. Iliuţ, prof. la liceul din Suceava, Em. Isopescu, prof. la liceul din Rădăuţi, D-tru Logigan, prof. la liceul din Câmpulung, D-tru Marmeliuc, dr. în litere şi prof. la liceul din Câmpulung, Nicu Mintencu, inginer Cernăuţi, Const. Morariu, preot Pătrăuţi pe Suceava, Aurel Morariu, dr. în drept şi avocat Storojineţi, Iancu Nistor, prof. la universitatea din Cernăuţi, D. Onciu, prof. la universitatea din Bucureşti, Ilie Piticar, medic Cernăuţi, Traian Popovici, stud. în drept, Gavril Rotică, institutor şi publicist Câmpulung, Nistor Sainciuc, stud. în drept Cernăuţi, T.V. Ştefanelli, consilier aulic Cernăuţi, George Tofan, prof. secund. şi publicist Cernăuţi, Iorgu Toma, consilier de şedinţă şi publicist Suceava, Victor Zaharovschi, preot Mahala. Biroul comitetului s-a constituit astfel: I. Nistor, prezident, T.V. Ştefanelli, viceprezident, G. Tofan, al doilea viceprezident, V. Greciuc, secretar, Em. Iliuţ, casier, şi N. Cotos. Acest comitet se ocupă numai cu chestiuni bucovinene propriu-zise, toţi refugiaţii bucovineni fiind solidari cu orice acţiune a Comitetului Naţional al Românilor Emigraţi din Austro-Ungaria, în care îşi au delegaţii lor. Putându-se produce în curând evenimente hotărâtoare, e în interesul fiecărui refugiat bucovinean să-şi comunice adresa d-lui I. Nistor, prof. universitar Cernăuţi, str. Kutuzov, nr. 9”51.
Peste două zile Sfatul Ţării a informat despre o întrunire a românilor bucovineni din Chişinău, prilejuită de vestea că „armata română a cuprins întreaga Bucovină. În faţa acestui mare şi preafericit eveniment, cei peste o sută de intelectuali bucovineni, aflători în Chişinău, s-au adunat aproape toţi, vineri, la 26 octombrie, ca să se sfătuiască asupra întoarcerii lor acasă. Constituirea s-a desfăşurat într-o atmosferă din cele mai înălţătoare. Bucuria de nedescris strălucea în ochii fiecăruia, iar feţele tuturora erau luminate de fericire şi mulţumire. La propunerea conducătorului adunării, adunarea primeşte cu mare însufleţire şi în nesfârşite aplauze trimiterea unei telegrame omagiale M. S., celui dintâi împărat al tuturor românilor, Ferdinand I. Se hotărăşte expedierea unei telegrame de felicitare pentru votarea unirii comitetului naţional din Cernăuţi, vestejind, totodată, orice pornire rătăcită de a mai sta de vorbă cu fosta stăpânire austriacă sau da a împărţi drepturile noastre asupra Bucovinei cu rutenii venetici. Ascultând apoi expunerea prezidentului adunării, adunarea hotărăşte cu unanimitate: 1. Nimeni nu-şi va părăsi, la repezeală, postul ce-l ocupă în Basarabia, fiecare fiind conştient de datoria naţională ce o are faţă de acest pământ, ca mersul bun al serviciilor publice să nu sufere nimic din cauza refugiaţilor bucovineni şi fiecare ştiind că are şi o îndatorire de recunoştinţă faţă de Basarabia care ne-a ajutat la nevoie. 2. Toţi refugiaţii şi voluntarii vor pleca acasă ca un grup organizat, ca acolo, în Bucovina, să-şi poată urma munca mai departe, ca unirea întregii Bucovine cu România să fie desăvârşită şi necesitatea ei să treacă adânc în sufletul şi convingerea întregii populaţii. Comitetul executiv va face totul ca aceasta să se întâmple cât mai repede, având nădejde că, în cel mult o săptămână, va putea da un nou comunicat. Până atunci, toţi refugiaţii şi voluntarii bucovineni sunt invitaţi să stea pe loc, comunicându-şi de urgenţă adresa de acum, apoi situaţia şi domiciliul avut în Bucovina, d-lui I. Nistor, prof. univ., Chişinău, strada G. Kutuzov, 9”52.
În ziua de marţi, 6/19 noiembrie 1918, întrunindu-se în sala Zemstvei Judeţene Chişinău, „cei la o sută de refugiaţi şi voluntari bucovineni” au ascultat raportul prezentat de George Tofan, după care, „cu multă însufleţire şi fără de nici o discuţie”, au votat următoarea moţiune: „Refugiaţii şi voluntarii bucovineni, în lungul timp, atât de bogat în experienţe, cât au stat departe de casele lor, şi-au câştigat convingerea că războiul groaznic de azi va arde, cu focul său mistuitor, dar şi purificator, nu numai păcatele vechii vieţi publice din alte ţări, ci şi din scumpa-ne Bucovină. Schimbările radicale ni se vor impune pentru primenirea vieţii vechi şi aducerea unui nou suflu regenerator a întregii Românii unite, în general, în special a Bucovinei româneşti. Dar pentru îndrumarea de primenire a poporului nostru din Bucovina în viaţa cea nouă ce suntem chemaţi a o trăi, povăţuitorii nu pot fi decât oameni noi, lămuriţi prin focul patriotismului, a jertfei de sine şi a intereselor particulare. Să dispară, deci, conducătorii care ne-au adus la una din cele mai murdare vieţi politice, la învrăjbiri sociale, la falimente economice, la servilism faţă de stăpânirea asupritoare, ai cărei susţinători n-au pregetat a fi până la urmă. Refugiaţii şi voluntarii bucovineni, intelectuali şi ţărani, al căror număr ajunge la două mii, cred că sunt în acelaşi gând cu aproape toţi cei de acasă, când declară: Îndrumătorul cel mai bine pregătit, din orice punct de vedere, pentru marea chemare ce se aşteaptă de la conducătorul legiuit al României de peste Molna, este profesorul universitar şi membru al Academiei Române, d-l Iancu I. Nistor, care, prin obârşia sa din păturile largi ale poporului, prin munca cinstită şi statornică, singura care l-a ridicat la situaţia socială şi morală ce ocupă, prin cunoaşterea profundă a vieţii românilor ce i-o poate da pregătirea de istoric, ca şi prin însuşirile personale ce-l caracterizează: simţ de dreptate, onestitate şi francheţă, precum şi prin convingerile sale adevărat democratice, este predestinat să fie călăuzitorul vieţii politice din Bucovina şi reprezentantul cel mai indicat, oriunde ar avea să se ia hotărâri asupra ţării care, în virtutea dreptăţii istorice şi naţionale, de fapt a reintrat în întregime în marginile vechii Moldove a lui Ştefan cel Mare”53.
După votarea acestei moţiuni, adunarea a decis „ca orice refugiat şi voluntar, întors acasă, să propage ideea unei alipiri desăvârşite şi necondiţionate a Bucovinei la România, organizarea viitoare având să se hotărască de constituanta României mari, în care şi Bucovina îşi va avea reprezentanţii săi”54. Concomitent, tuturor refugiaţilor li s-a adus la cunoştinţă că toţi cei care „nu sunt legaţi prin nici o îndatorire de locul unde se află, pot pleca acasă. Ceilalţi se vor desface de serviciile ce le ocupă pe încetul, fără ca acestea să sufere”. Joi, 8/21 noiembrie, din Chişinău urma să plece „unul sau două vagoane gratuite, special pentru bucovineni”, iar duminică, 11/24 noiembrie, la Cernăuţi urma să se producă „o adunare de o importanţă covârşitoare”55. În sfârşit, la propunerea părintelui N. Vlad, participanţii la această întrunire chişinăueană au hotărât „să aducă pe această cale, pentru frăţeasca găzduire, plină de dragoste ce am întâmpinat-o pretutindeni în Basarabia, cele mai călduroase mulţumiri basarabenilor, dorindu-le spor în munca ce o depun pentru fericirea ţării lor şi încredinţându-i că, întorşi acasă, nu vor uita niciodată de timpul petrecut în Basarabia”56.
Prin numărul din 11/24 noiembrie 1918, Sfatul Ţării a informat cititorii că „bucovinenii, cu care ne obişnuisem atât de mult încât îi socoteam nedespărţiţi de viaţa Basarabiei noastre, încep să ne părăsească. Aseară a plecat un prim grup, cuprinzând vreo 50 de intelectuali, profesori, învăţători şi slujbaşi, care, prin munca lor stăruitoare, pricepută, devotată şi cinstită, au contribuit atât de mult la înfiriparea vieţii naţionale în Basarabia, câştigându-şi merite nepieritoare”57.
După cum a stabilit Doina Huzdup, I. Nistor s-a aflat la Chişinău până la 4/17 noiembrie 191858. Considerăm, însă, că Ion Nistor, după toate probabilităţile, a plecat din Chişinău, spre a reveni în Bucovina natală, pe data de 11/24 sau chiar 12/25 noiembrie 1918. Sfatul Ţării din 16/29 noiembrie 1918 a difuzat următoarea ştire: „Iaşi. 25 noiembrie. I. Nistor a venit la Iaşi spre a se consfătui în vederea chestiunilor din Bucovina”59.
Peste scurtă vreme după plecarea lui I. Nistor, Dumitru Iov i-a consacrat o scurtă schiţă, creionându-i astfel portretul: „Un profil turnat într-o medalie. Aşa rămâne întipărită figura ascuţită a profesorului din Cernăuţi în amintirea celui care o vede o singură dată. Doi ochi scăpărători, cu lucii tăioase de spadă, şi un barbişon tuşinat în unghi ascuţit mărginesc o faţă senină, împăcată. Înalt şi drept, are în statură ceva din măreţia plăieşilor lui Ştefan”60. Iar în continuare a adăugat: „Basarabia, în special, îi va purta recunoştinţă veşnică. În vâltoarea frământărilor, când nu se ştia cărarea pe care trebuia să se ’ndrumeze ţărişoara dintre Prut şi Nistru, Iancu Nistor a venit în mijlocul basarabenilor şi, prin munca, inteligenţa şi cultura sa, a fost cel mai bun îndemn spre unirea care s-a făcut. Şi-a fărâmiţat energia în toate direcţiile. Propaganda prin şcoală, prin conferinţe, prin publicaţii. El a întemeiat universitatea populară, unde în fiecare duminică s-adună populaţia din Chişinău să asculte cuvânt, literatură şi muzică românească. Şi cât de frumos a ştiut să se ascundă după perdeaua modestiei! Pe când alţii se ungeau drept apostoli ai românismului în Basarabia, profesorul Universităţii din Cernăuţi se strecura cu timiditate pe străzile Chişinăului, grăbit întotdeauna să nu piardă un minut neîntrebuinţat”.
Întors în provincia natală, reunită cu Ţara, Ion Nistor a menţinut legăturile sale cu Basarabia.
În organul cotidian al Basarabiei Sfatul Ţării din 25 august 1919 este publicat un amplu interviu acordat de I. Nistor, intitulat Interview cu d-l dr. I. Nistor. Ministrul Delegat al Bucovinei, interlocutorul semnând cu iniţialele N. D.
Prin numărul din 26 august 1920 al aceluiaşi organ chişinăuean cititorii basarabeni au fost informaţi despre următoarele: „Vă aduceţi aminte de conferinţele d-lui profesor Iancu Nistor, de la Universitatea din Cernăuţi, ţinute în vremea refugiului său la Chişinău. […] În anii 1917 şi 1918, învăţatul profesor a cercetat arhivele Basarabiei şi materialul redus în forma conferinţelor va fi publicat ca o completă carte de istorie a Basarabiei. Cartea va ieşi la Editura Glasul Bucovinei din Cernăuţi”61.
Din Starea şi activitatea Societăţii Istorico-Arheologice Bisericeşti din Basarabia pe anul 1923 aflăm că Ioan Nistor era membru de onoare al acestei societăţi chişinăuene62.
Într-o scriere de a sa, tipărită în 1928, Onisifor Ghibu a menţionat că Asociaţia Culturală Astra Basarabeană, în colaborare cu Universitatea Populară, au invitat un şir de oameni de cultură pentru a conferenţia. Astfel, la Chişinău au ţinut conferinţe publice N. Iorga, S. Mehedinţi, D. Gusti (Bucureşti), I. Simionescu (Iaşi), Al. Lapedatu, V. Stanciu, O. Ghibu (Cluj) şi I. Nistor (Cernăuţi)63.
Aşadar, în perioada martie – 11/24 noiembrie 1918, în oraşul Chişinău – centrul administrativ al provinciei româneşti dintre Prut şi Nistru – s-a aflat Ion Nistor, una dintre personalităţile notorii ale Bucovinei, care şi-a adus aportul la opera apostolică de culturalizare a Basarabiei pe făgaşul românismului.

Note

1. M. Lutic, Mic dicţionar al culturii româneşti din Bucovina. Nistor, Ion, în „Literatura şi arta” (Chişinău), nr. 23 din 4 iunie 1992, p. 8.
2. E. Istrati, Ion Nistor (1876-1962), în „Destin românesc”, 1997, nr. 1, p. 81.
3. Idem.
4. M. Lutic, op. cit., p. 8.
5. I. Nistor, Istoria Basarabiei, Chişinău, 1991, p. 5.
6. Ibidem, p. 4.
7. I. Negrescu, Universitatea Populară din Chişinău, Chişinău, 1922, p. 13.
8. Ibidem, p. 17.
9. O. Ghibu, Pe baricadele vieţii. În Basarabia revoluţionară (1917-1918). Amintiri, Chişinău, 1992, p. 349.
10. Ibidem, p. 548.
11. Ibidem, p. 351.
12. Ibidem, p. 551-552.
13. D. Huzdup, Un episod din viaţa lui Ion Nistor. Chişinău, 1918, în „Ion Nistor (1876-1962)”, Iaşi, Editura Universităţii Al. I. Cuza, 1993, p. 124.
14. Ibidem, p. 129.
15. I. Negrescu, op. cit., p. 21.
16. Sfatul Ţării, nr. 10 din 6 aprilie 1918, p. 2.
17. Sfatul Ţării, nr. 19 din 17 aprilie 1918, p. 1.
18. Sfatul Ţării, nr. 20 din 18 aprilie 1918, p. 1; nr. 21 din 20 aprilie 1918, p. 2.
19. Sfatul Ţării, nr. 49 din 2 iunie 1918, p. 1.
20. Sfatul Ţării, nr. 27 din 3 mai 1918, p. 2; nr. 28 din 4 mai 1918, p. 2
21. Sfatul Ţării (ediţie rusă), nr. 104 din 15 mai 1918, p. 4.
22. Sfatul Ţării, nr. 60 din 16 iunie 1918, p. 2; nr. 61 din 17 iunie 1918, p. 2.
23. Sfatul Ţării, nr. 94 din 28 iulie/10 august 1918, p. 4.
24. Sfatul Ţării (ediţie rusă), nr. 102 din 12 mai 1918, p. 2-3.
25. Sfatul Ţării (ediţie rusă), nr. 105 din 16 mai 1918, p. 2-3; Sfatul Ţării, nr. 9 din 5 aprilie 1918, p. 1-2; nr. 10 din 6 aprilie 1918, p. 1.
26. Sfatul Ţării, nr. 15 din 12 aprilie 1918, p. 1.
27. Sfatul Ţării, nr. 27 din 3 mai 1918, p. 1.
28. Sfatul Ţării, nr. 60 din 16 iunie 1918, p. 2; nr. 62 din 19 iunie 1918, p. 2; nr. 65 din 22 iunie 1918, p. 2; nr. 70 din 28 iunie 1918, p. 2; nr. 80 din 11/24 iulie 1918, p. 1; nr. 84 din 15/28 iulie 1918, p. 1; nr. 85 din 17/29 iulie 1918, p. 2.
29. Gr. Botezatu, O scrisoare a profesorului Ion Nistor către Ştefan Ciobanu, în „Destin românesc”, 2009, nr. 3, p. 144. De menţionat că, pe lângă sursa din care Gr. Botezatu a redat conţinutul memoriului (Arhiva Naţională a R. Moldova, Fond 919, inventar 2, dosar 3, f. 42-43), există şi un alt dosar ce conţine memoriul autograf al lui I. Nistor: ANRM, Fond 2108, inv. 1, d. 1, f. 125. Memoriul este datat cu 21 aprilie 1918 şi semnat: I. N., prof. univ., membru al Academiei Române.
30. Sfatul Ţării, nr. 21 din 20 aprilie 1918, p. 4.
31. Sfatul Ţării, nr. 68 din 26 iunie 1918, p. 1.
32. Sfatul Ţării, nr. 15 din 12 aprilie 1918, p. 2.
33. Congresului studenţilor români basarabeani. Agapa studenţilor, în „Sfatul Ţării”, nr. 91 din 25 iulie/7 august 1918, p. 2.
34. Sfatul Ţării, nr. 177 din 22 august/4 septembrie 1918, p. 2; Sfatul Ţării, nr. 114 din 23 august/5 septembrie 1918, p. 1.
35. Sfatul Ţării, nr. 25 din 29 aprilie 1918, p. 2.
36. Sfatul Ţării, nr. 60 din 16 iunie 1918, p. 2.
37. Sfatul Ţării, nr. 91 din 25 iulie/7 august 1918, p. 2; Sfatul Ţării, nr. 159 din 26 iulie/8 august 1918, p. 3.
38. Chemare, în „Sfatul Ţării”, nr. 81 din 12 /25 iulie 1918, p. 1.
39. ANRM, Fond 171, inv. 2, d. 3367, f. 2.
40. L. Chiciuc, Societatea Istorico-Literară Bogdan Petriceicu Hasdeu, în „Cugetul” (Chişinău), 1999, nr. 4, p. 14.
41. Sfatul Ţării, nr. 78 din 21 iulie 1918, p. 2.
42. Sfatul Ţării, nr. 158 din 25 iulie/7 august 1918, p. 2; Sfatul Ţării, nr. 92 din 26 iulie/8 august 1918, p. 2.
43. Sfatul Ţării, nr. 116 din 25 august/7 septembrie 1918, p. 2; Sfatul Ţării, nr. 122 din 3/16 septembrie 1918, p. 1.
44. Sfatul Ţării, nr. 131 din 15/28 septembrie 1918, p. 1; Sfatul Ţării, nr. 136 din 22 septembrie/5 octombrie 1918, p. 1.
45. Sfatul Ţării, nr. 136 din 22 septembrie/5 octombrie 1918, p. 1.
46. Sfatul Ţării, nr. 142 din 29 septembrie/12 octombrie 1918, p. 2.
47. Sfatul Ţării, nr. 198 din 21 septembrie/4 octombrie 1918, p. 2.
48. G. Tofan, Literatura didactică basarabeană, în „Şcoala Basarabiei”, iunie-iulie 1919, nr. 8-9, p. 48.
49. Glasul vremurilor. Marele meeting de la Sala Eparhială, în „Sfatul Ţării”, nr. 162 din 24 octombrie/6 noiembrie 1918, p. 2.
50. Idem.
51. Comitetul Executiv al Românilor Bucovineni Refugiaţi, în „Sfatul Ţării”, nr. 165 din 27 octombrie/9 noiembrie 1918, p. 2.
52. Adunarea românilor bucovineni din Chişinău, în „Sfatul Ţării”, nr. 166 din 29 octombrie/11 noiembrie 1918, p. 3. Telegrama expediată regelui Ferdinand I, semnată de I. Nistor şi G. Tofan, precum şi răspunsul regelui, trimis preşedintelui comitetului bucovinean din Chişinău, profesorului I. Nistor, sunt publicate în Sfatul Ţării, nr. 170 din 2/15 noiembrie 1918, p. 1.
53. V. Gr., Către refugiaţii şi voluntarii bucovineni, în „Sfatul Ţării”, nr. 176 din 9/22 noiembrie 1918, p. 1.
54. Ibidem, p. 2.
55. Idem.
56. Idem.
57. Se duc bucovinenii, în „Sfatul Ţării”, nr. 177 din 11/24 noiembrie 1918, p. 1.
58. D. Huzdup, op. cit., p. 124.
59. Sfatul Ţării, nr. 181 din 16/29 noiembrie 1918, p. 2.
60. D. Iov, Iancu Nistor, în „Sfatul Ţării”, nr. 184 din 19 noiembrie/2 decembrie 1918, p. 2.
61. Sfatul Ţării din 26 august 1920, p. 1.
62. Luminătorul, 1924, nr. 14, p. 2-16.
63. O. Ghibu, Ardealul în Basarabia, Cluj, 1928, p. 135.



Comentarii

2011-07-19 04:55
cardaddy

Many thanks for this review and for your site on the whole. Ive just subscribed to your news feed.

2011-09-05 23:03
Ermelinda Duval

Right after all, what a fantastic website and beneficial posts, I'll upload inbound hyperlink - bookmark this internet website? Regards, Reader.

2011-11-18 06:51
Norberto Darienzo

Thank you for having written this. I completely agree with your thoughts.

2011-11-25 01:53
Julian Dirks

Many thanks for blogging. That’s the most amazing entry I have found on this topic.

2012-08-17 02:36
Jesse

la aprobare

2012-08-24 11:34
kqyeabmi

la aprobare


Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile

 
 
powered by www.ABlog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare