Glasul Bucovinei

Revista românilor din Ucraina

 

DIMENSIUNI CULTURALE. Reşedinţa Mitropoliţilor Bucovinei şi Dalmaţiei sub ocrotirea Patrimoniului Mondial UNESCO
     media: 4.00 din 5 voturi

23.11.11
15:21

Ilie Luceac

Cernăuţi

Fosta Reşedinţă a Mitropoliţilor Bucovinei şi Dalmaţiei,

astăzi Universitatea Naţională „Iuri Fedkovyci” din Cernăuţi, a fost inclusă anul acesta în lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Hotărârea a fost adoptată la cea de a 35-a şedinţă a Comitetului pentru Patrimoniul Mondial UNESCO, care s-a desfăşurat la Paris, în perioada 20-29 iunie 2011.
Acest monument arhitectonic este o adevărată carte de vizită a Cernăuţiului. El exprimă esenţa şi sufletul Bucovinei istorice, constituind în acelaşi timp o simbioză de stiluri şi culturi ale popoarelor care conlocuiesc aici. Edificiul se aseamănă cu un enorm castel medieval sau cu palatul Alcasar din Grenada hispanică. Construcţia lui în ansamblu include elemente de arhitectură bizantină şi romană, la fel putem întâlni şi ornamente bucovinene pe acoperişul de ţiglă în culori. Nu se poate trece cu nepăsare nici prin frumoasele săli ale fostului Palat Mitropolitan fără să admiri plafoanele de o originalitate inconfundabilă, care, împreună cu interiorul sălilor în care se află, formează o armonie desăvârşită şi copleşitoare a geniului uman.
Pentru a vedea când şi de către cine s-a pus piatra de temelie a acestui monumental edificiu arhitectural, care, prin frumuseţea sa, a fost şi rămâne unul dintre cele mai elegante şi originale monumente de arhitectură din sud-estul Europei, trebuie să apelăm la câteva pagini de istorie. După cum bine se ştie, în timpul domniei voievodului Moldovei Alexandru cel Bun (1400-1432) toată grija lui a fost îndreptată asupra organizării interne a Principatului, şi în primul rând, a treburilor bisericeşti. Alexandru este acela care reuşeşte să stabilească reşedinţa de mitropolit la Suceava, unde în 1402*, din îndemnul lui Iosif, fost episcop de Akkerman, izbuteşte să aducă de la Cetatea Albă (unde, după legendă, Ion, negustor din Trapezunt, a suferit martiriul) moaştele Sfântului Ioan cel Nou, devenit patronul Bucovinei. Vechea biserică mitropolitană de la Suceava, care servea şi ca biserică de încoronare a domnilor, se mai păstrează şi astăzi sub numele de Biserica Mirăuţilor. Ea a fost construită încă înainte de 1400, odată cu palatul domnesc învecinat, ale cărui ruine denotă folosirea aceluiaşi material de construcţie ca şi la ridicarea bisericii. În această biserică s-au păstrat şi moaştele Sfântului Ioan cel Nou, până ce au fost strămutate în Biserica mitropolitană a Sfântului Gheorghe, reconstruită în 1522, unde se află şi azi. La mitropolia din Suceava, Alexandru cel Bun întemeiase şi o şcoală pentru fiii de domni şi de boieri, cât şi alta pentru clerici, pe care o puse sub conducerea învăţatului călugăr şi scriitor
bisericesc Grigore Ţamblac din Constantinopol. Voievodul Moldovei Alexandru cel Bun înfiinţează şi două episcopii, care erau subordonate mitropoliei din Suceava. Una dintre ele era la Rădăuţi. Biserica episcopală era Biserica Sf. Nicolae din Rădăuţi, existentă aici din vremea lui Bogdan I, ca biserică mănăstirească şi lăcaş de odihnă veşnică al domnilor şi care mai există şi azi, cu clădiri adăugate ulterior. Ea a rămas biserică episcopală până în perioada austriacă, când în 1782 Episcopia din Rădăuţi a fost strămutată la Cernăuţi**.
O dată cu strămutarea de către austrieci, în 1782, a Episcopiei de la Rădăuţi la Cernăuţi, în scaunul eparhial de la Cernăuţi a fost instalat Dositei Herescu, care a fost numit episcop exempt al Bucovinei. Administraţia militară a Bucovinei a fost nevoită să-i construiască în grabă o reşedinţă episcopală. Clădirea cu această menire, terminată la repezeală în 1783, avea un aspect sărăcăcios. Ea era compusă din încăperi mici şi joase, cu o mică capelă pardosită cu cărămidă. Prinzând o ciupercă din cauza umezelii, în 1790 o parte din această clădire s-a prăbuşit, restul trebuind să fie dărâmată, aşa încât episcopii Dositei (Dosoftei) Herescu, Daniil Vlahovici, Isaia Baloşescu şi parţial Eugenie Hacman au fost nevoiţi să se mute în dese rânduri prin diferite case luate cu chirie şi total necorespunzătoare demnităţii postului pe care îl ocupau. Cu toate plângerile şi rapoartele făcute de episcopul Eugenie Hacman între anii 1851–1852 către administraţia din Lemberg (Lvov, astăzi Lviv) şi Ministerul Cultelor din Viena, prin care P. S. S. arăta că mutarea episcopului dintr-o casă în alta este nedemnă, abia în 1860 Ministerul Cultelor emite un decret prin care este anunţat concursul pentru noul proiect ai reşedinţei. Acest concurs îl va câştiga renumitul arhitect ceh Josef Hlavka. După proiectul întocmit de el pentru reconstrucţia Catedralei Santa Maria delle Fiore din Florenţa, Josef Hlavka a câştigat concursul cu proiectul pentru construcţia Reşedinţei Mitropolitane din Cernăuţi. Paralel cu realizarea acestui proiect, Josef Hlavka va proiecta şi Biserica armeano-catolică din Cernăuţi, care a fost construită între 1869-1875. În treacăt fie spus, Cernăuţiul era un oraş care s-a dezvoltat vertiginos pe vremea austriecilor, mai ales în secolul al XIX-lea. Aici au prins viaţă proiectele multor arhitecţi din Occident, care au încercat şi au reuşit să-şi realizeze intenţiile ce nu urmau neapărat formula strictă a canonului arhitectural clasic. „Printre aceştia se numără maeştrii Josef Hlavka, Josef Gregor, Ervin Müller, Hubert Hessner, Gustav Fricz, Josef Legner, Adam Appentzeller şi mulţi alţi arhitecţi şi sculptori mai mult sau mai puţin cunoscuţi”1. Arhitectul ceh Josef Hlavka, care şi-a lăsat autograful său inconfundabil în piatră, în capitala Bucovinei istorice, s-a născut la 15 februarie 1831 în orăşelul Prcezticz din Cehia şi a murit în 21 aprilie 1908, în oraşul Luzany (Cehia). Fiind un exponent al „epocii de argint” în cultura europeană, „arhitectul, activistul pe tărâm social, mecenatul, omul cu o gândire geopolitică largă, care a fost Josef Hlavka, era în acelaşi timp şi un mare patriot, un creator al culturii cehe”2. La începutul anului 2011, lumea artistică mondială a sărbătorit cea de a 180-a aniversare de la ziua naşterii celebrului arhitect ceh, al cărui nume se identifică cu cele două edificii de cult pe care le-a construit în Cernăuţi.
Pe lângă marile proiecte – cel al Reşedinţei Mitropoliţilor Bucovinei şi Dalmaţiei şi cel al Bisericii armeano-catolice din Cernăuţi –, arhitectul ceh a proiectat şi a condus construcţia a circa 120 de clădiri pe Ringstrasse din Viena. El este fondatorul Academiei Naţionale de Arte din Cehia, autorul Operei Imperiale (Hof-Oper) din oraşul etern al muzicii, al Liceului academic, Bisericii Lazariţilor şi al Bisericii Sf. Ottomar din Viena, al Maternităţii din Praga, al bisericii din Köpfing (Austria de Sus) şi altele – de toate, circa 140 de imobile diverse, cu o stilistică inconfundabilă. Cele mai multe au fost construite pe Ringstrasse din Viena. Arhitectul ceh a proiectat şi alte edificii de cult. Josef Hlavka a absolvit studiile secundare la gimnaziul din oraşul Klatowitz. În 1848 este admis la şcoala reală din Praga, unde absolvă cursul integral al acestei şcoli. În 1851 îşi începe studiile la Institutul politehnic, absolvindu-le sub îndrumarea profesorului Wisenfeld. Apoi susţine examenele de admitere la Academia de Arte frumoase din Viena3, la Catedra profesorilor Eduard von der Nüll şi August Zickardsburg, celebri cunoscători şi admiratori ai Renaşterii. Între timp, lucrează la construcţii şi însuşeşte temeinic meseria de zidar. Începând din 1854 ia parte permanent la elaborarea proiectelor de concurs, utilizând în felul acesta posibilitatea de a se impune. Primul premiu de stat, cu care a fost distins, îi oferă posibilitatea de a intra în atelierul lui Franz (Indrjih) Ferstl, autorul unor proiecte arhitectonice cunoscute. Iar altă lucrare de concurs, şi anume, proiectul Teatrului naţional din Praga, amplasat pe malurile râului Vltava, îi aduce un premiu de 100 de zloţi de aur şi o bursă care a acoperit costul unei călătorii în Europa pentru o perioadă de trei ani. Înainte de a se întoarce la Viena, Josef Hlavka realizează proiectul de concurs al reconstrucţiei Catedralei Santa Maria delle Fiore din Florenţa, despre care am amintit. Această lucrare, cu toate că nu a ocupat primul loc, a atras atenţia Ministerului Cultelor din Austria, care era în căutarea unui arhitect pentru realizarea proiectului Reşedinţei Mitropolitane a Bucovinei şi Dalmaţiei. După cunoştinţa şi convorbirile cu episcopul Bucovinei Eugenie Hacman***, Josef Hlavka a fost nominalizat ca autor al proiectului.
În pofida faptului că episcopul şi arhitectul erau de confesii creştine diferite, ei erau de aceeaşi părere cu privire la poziţiile de viaţă în legătură cu rolul caracterului „popular” aplicat în imaginea arhitecturală. Aşadar, în 1864 Josef Hlavka a început construcţia complexului Reşedinţei din Cernăuţi. Ca model pentru etajul întâi al Reşedinţei a slujit proiectul arhitectural folosit de Hlavka în 1850-1856 la construcţia Muzeului Armelor al Arsenalului de la Viena, în baza căruia arhitectul a proiectat faţada Reşedinţei din Cernăuţi. Combinând supravegherea în calitate de autor cu efectuarea lucrărilor de construcţie în Cernăuţi, Viena, Praga, Hlavka proiectează paralel şi Biserica armeano-catolică din Cernăuţi, despre care am amintit mai înainte. Din păcate, Hlavka nu a putut să-şi vadă finisată lucrarea sa cea mai frumoasă – Reşedinţa Mitropoliţilor din Bucovina. Nu mult până la încheierea lucrărilor de construcţie, Iosef Hlavka s-a îmbolnăvit grav, zdruncinându-şi sănătatea cu munca istovitoare şi somnul mereu neîmplinit. În 1869, arhitectul a fost atacat de o boală fulgerătoare de paralizie, aşa încât aceasta l-a determinat să se retragă în castelul tatălui său, unde va petrece câţiva ani ţintuit în cărucior de invalid. În 1872 Josef Hlavka a fost nevoit să se întoarcă la Viena. Lucrările celorlalte două corpuri ale Reşedinţei au fost conduse în continuare de asistentul său, inginerul Reinecke, şi, ulterior, de arhitectul din Cracovia Felix Ksiezarski. Finisarea lucrărilor a întârziat cu zece ani, faţă de termenul stabilit la început, aşa încât creatorul Reşedinţei n-a mai apucat să-şi vadă opera lui la etapa finală. În 1880 îşi revine, reluându-şi activitatea de odinioară. N-a mai vizitat însă Cernăuţiul. Josef Hlavka s-a stins din viaţă la 11 martie 1908, în vârstă de 77 de ani. A lăsat ca moştenire Academiei din Praga castelul său din Luzany, cât şi fondurile financiare personale „Josef, Maria şi Zdenek Hlavka”, cu scopul de a se institui o bursă specială studenţilor dotaţi. „Cu bucurie ofer, însă celor talentaţi” – spunea Hlavka, referindu-se la bursele amintite4. Cu toate că activitatea profesională îndelungată a arhitectului ceh, în calitate de mecenat, profesor şi cunoscător desăvârşit al artelor s-a materializat în cele mai frumoase creaţii de artă din Europa, cea mai desăvârşită operă a sa rămâne fosta Reşedinţă Mitropolitană din Cernăuiţi, astăzi Corpul administrativ al Universităţii Naţionale „Yuri Fedkovyci” din capitala Bucovinei istorice. Dar să revenim la construcţia Reşedinţei Mitropolitane din Cernăuţi.
Amintim pentru început că în noiembrie 1860 s-a ales un comitet de conducere a construcţiei, în frunte cu vlădica Hacman. În acest comitet intra, printre alţii, şi istoricul Eudoxiu Hurmuzaki5. Peste trei ani, la 20 august 1863, a fost întărit proiectul construcţiei. Chiar „a doua zi după sfinţirea bisericii catedrale, anume la 6 iulie 1864, s-a aşezat temelia pentru noul Palat Mitropolitan din Cernăuţi, care s-a terminat numai la 1882, în zilele mitropolitului Silvestru”6. Locul pentru construcţia Palatului Mitropolitan a fost ales dealul Dominic din Cernăuţi sau dealul domnesc, zis şi dealul episcopal. În 1882 această pantă înaltă a oraşului a fost numită dealul Habsburgilor. Splendida clădire a Reşedinţei Mitropoliţilor din Bucovina – unul dintre cele mai frumoase monumente arhitectonice din răsăritul Europei – mai bine de o sută de ani stă drept mărturie a bogăţiilor Bucovinei (piatra, o parte din marmoră şi alabastru din Carpaţii Bucovinei, mărgeanul, lemnul din pădurile Fondului Bisericesc de la Bilca şi Vicov – toate materiale din Bucovina, folosite la construcţia Palatului), a muncii şi talentului meşterilor români din partea locului. Ca amploare, această construcţie era unică nu numai în Bucovina, dar şi în întreg spaţiul est-european. Pentru realizarea ei s-a cheltuit o sumă uriaşă pentru vremurile acelea – în jur de un milion 750 de mii de guldeni****. Finanţarea esenţială venea din partea Fondului Religionar greco-ortodox din Bucovina. Ansamblul arhitectural din Cernăuţi exercită o influenţă emotivă asupra vizitatorului doar atunci când este admirat în toată amploarea lui. Simţi acel sentiment al puterii, al grandorii şi al liniştii în acelaşi timp, al bucuriei la întâlnirea cu locaşul sfânt şi al comuniunii cu puterea divină care ocroteşte omenirea. Proiectul grandios al ansamblului arhitectural şi realizarea sa ulterioară au întruchipat influenţa geopolitică a Bisericii Ortodoxe bucovinene. Utilizarea raţională a proprietăţilor reliefului natural de pe dealul Dominic din Cernăuţi a creat condiţii favorabile de observare şi percepere a impunătoarei construcţii din diferite puncte ale inimii burgului, ea încadrându-se foarte bine în silueta oraşului7. Compoziţia simetrică a complexului arhitectural al Reşedinţei Mitropolitane din fosta capitală istorică a Bucovinei a exercitat o influenţă vizibilă asupra dezvoltării concepţiei arhitecturale a întregului centru istoric al oraşului Cernăuţi.
Concepută în stil mauro-bizantin, după modelul palatului califilor mauri din Granada (Spania), cu ziduri roşii-cărămizii, având aspectul unei cetăţi medievale şi bogat decorată, ca un castel spaniol, Reşedinţa se compune din trei clădiri distincte, aşezate în formă de careu. Clădirea Reşedinţei este un exemplu tipic al aşa-zisului „stil al cărămizii”, care a luat amploare în arhitectura occidentală în perioada eclectismului, intensificându-se în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Un rol important în apariţia şi dezvoltarea acestui stil au jucat arhitecţii care aparţineau şcolii germane, începând cu maestrul Karl Schinckel şi discipolii săi. Referitor la cărămida de culoare roşie care a fost folosită la construcţia Reşedinţei, acesta nu este un fapt întâmplător. Materialul de bază în faţadele construcţiilor de cult din Bizanţ de asemenea era de culoare roşie. El avea rolul să influenţeze perceperea emotivă a ansamblului arhitectural. Culoarea este un atribut esenţial al liturghiei ortodoxe. Cine cunoaşte adâncurile ortodoxiei ştie că «roşul» este culoarea care simbolizează patimile şi moartea Mântuitorului Hristos care s-a sacrificat pentru salvarea neamului omenesc, totodată ea întruchipează şi neţărmurita dragoste a Domnului Iisus Hristos faţă de oameni. Utilizarea cărămizii roşii a fost o intenţie a arhitectului de a accentua rolul istoric al Bizanţului, care a devenit ca o sursă, ca un izvor viu al culturii europene şi un leagăn al bisericii ortodoxe. În ceea ce priveşte acoperişul Reşedinţei din ţiglă de mai multe culori: roşie închisă, verde-albastru, maro şi alb, ele formează un contrast al culorilor care se accentuează şi se evidenţiază una pe alta. Acoperişuri similare s-au păstrat pe diverse edificii arhitectonice din perioada Evului Mediu european. De exemplu, Catedrala în stil gotic a Sfântului Ştefan din Viena, care a fost construită în secolul al XIV-lea, cea a Sfântului Vitold din Praga, care a început să se construiască în 1344. Un acoperiş asemănător ca material şi desen cu cel de la Cernăuţi este şi cel al castelului Huniadi din Hunedoara (România) precum şi altele. E greu însă de apreciat care au fost sursele de inspiraţie pentru Josef Hlavka atunci când a proiectat poarta de intrare a Reşedinţei, deoarece aici se îmbină motivele arhitecturale ale Evului Mediu occidental cu diverse aluzii referitoare la exotica Răsăritului.
Dacă şi sunt unele influenţe ale exoticii Răsăritului în concepţia construcţiei porţii de intrare a Reşedinţei, atunci acest lucru se explică doar prin prisma experienţei Veneţiei, care a constituit mult timp pentru Europa Occidentală o „poartă marină” în lumea musulmană a Răsăritului. Oricum, poarta de la intrarea principală a Reşedinţei ne aminteşte convenţional de o intrare într-un oraş etern8. Întruchipând în primul rând Biserica Creştină, prin construcţia ei, Reşedinţa din Cernăuţi simbolizează în acelaşi timp şi un gen de dialog, o conlucrare a diferitelor culturi şi popoare. Primul corp al Reşedinţei Mitropolitane, cel din dreapta, a fost finisat între anii 1866-1870. Zugrăvirea interiorului, decorarea şi pictura lui a realizat-o pictorul vienez Carol Iobst în 1869. Acest corp cuprinde şi Biserica seminarială închinată Sf. Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur. Catapetesmele celor două biserici ale Reşedinţei Mitropolitane s-au terminat de pictat în 1880, fiind sfinţite de către mitropolitul Silvestru Morariu-Andrievici în ianuarie 1882. Corpul din stânga al Reşedinţei are un turn cu ceas. El a fost numit în trecut Mănăstirea, fiind destinat iniţial clerului monahal al capelei şi al Catedralei episcopale nou construite. Pictura decorativă a capelei a fost executată de pictorul Carol Iobst, în colaborare cu profesorul vienez Johann Klein. Capela are hramul Sf. Ioan Botezătorul. Ulterior acest corp a fost numit Presbiteriu. În el a funcţionat pe vremuri prima tipografie românească din Bucovina, întemeiată în 1882 de către mitropolitul mecenat Silvestru Morariu-Andrievici. Creasta turnurilor şi cleştii care fixează acoperişurile, pavajul faţadelor cu zimţii în unghiuri ascuţite se conturează în curburi sinusoidale9 (un asemenea procedeu artistic pentru o construcţie cu o compoziţie pe orizontală se utilizează nu numai în arhitectură, dar şi în arta plastică). De exemplu, în celebra frescă a lui Leonardo de Vinci, Cina cea de taină, care se află în incinta trapezei din Mănăstirea Santa Maria delle Grazie de la Milano (1495-1497). Clădirea principală a palatului este cea din mijloc. Aici au fost pe vremuri biroul secretariatului Mitropoliei, Salonul roşu şi Salonul albastru, sălile de şedinţe ale Consiliului eparhial şi celebra Sală sinodală sau aşa-zisa Sală de marmoră. Sala sinodală a devenit istorică prin faptul că aici s-a votat Unirea Bucovinei cu Regatul României, în 28 noiembrie 1918. Pictura interioară executată în sălile corpului central şi în Sala sinodală de meşterii români Epaminonda Bucevschi, Eugen Maximovici, Traian Bărgăuan, cât şi de pictorul ceh Carol Swoboda, merită o descriere aparte. Unul din urmaşii lui Bucevschi în postul de pictor diecezan, după Nicu Mesederu, a fost profesorul Eugen Maximovici, care a executat portretele lui Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare pentru fosta Sală de recepţie din Reşedinţa Mitropolitană. Între anii 1888–1889 cel mai mare pictor al Bucovinei din secolul al XIX-lea, Epaminonda Anibal Bucevschi, se va muta cu traiul de la Viena la Cernăuţi10. Protectorul şi prietenul său, Silvestru Morariu-Andrievici, fusese numit la 1 aprilie 1877 arhimandrit consistorial şi vicar general arhiepiscopal (locţiitor al mitropolitului), iar la 12 martie 1880, arhiepiscop al Cernăuţiului şi mitropolit al Bucovinei şi Dalmaţiei. Odată cu creşterea influenţei în afacerile bisericeşti din Bucovina ale acestui iubitor de artă şi animator al culturii, Epaminonda Bucevschi se bucură de sprijinul său binevoitor, de atenţie şi apreciere. Mitropolitul Silvestru simţea nevoia să-l vadă zilnic şi să discute cu el. Ritualul cafelei de fiecare zi, servită la Înalt Preasfinţitul părinte se prelungea cu discuţii aşezate şi înţelepte despre artă. Atelierul lui Bucevschi, care devenise între timp pictor diecezan, se afla în corpul din stânga al Reşedinţei Mitropolitane, la etajul întâi. Corneliu Gheorghian îşi aminteşte că „atelierul lui Bucevschi avea la dispoziţia sa mai multe camere care cuprindeau un adevărat muzeu. Era un colecţionar pasionat. Dădea şi ultimul ban pentru un obiect de artă, pentru un lucru frumos ce-i plăcea”11. Aşa îşi întreţinea locuinţa la Viena, aceasta fiind un „cuib de rară şi distinsă omenie, ce era predestinat să ajungă liman de prietenie acestor bântuiţi ai soartei: lui Eminescu, lui Porumbescu!”12. Ciprian Porumbescu nota într-o scrisoare din 13 octombrie 1879, trimisă din Viena tatălui său: „Bucevschi e foarte frumos aranjat. Mobilă frumoasă, statuete, porţelanuri, şaluri turceşti, broderii egiptene, piese etnografice bosniace şi muntenegrene, cruci de lemn”13. Dar să revenim la portretele prelaţilor bucovineni, care au înfrumuseţat cândva interiorul a două săli din Reşedinţa Mitropolitană. Ele sunt enumerate de profesorul universitar Simion Reli în Călăuza…: „Din Sala Sinodală spre aripa dreaptă a palatului se înşiruie două saloane mari de recepţie: I. „Salonul roşu”, cu portretele, în mărime naturală, ale mitropoliţilor Bucovinei, dintre care cele ale mitropoliţilor Teofil Bendela şi Teoctist Blajevici sunt pictate de celebrul pictor român bucovinean, Epaminonda Bucevschi (1843–1891), fost prieten şi coleg de studii la Viena al poetului Mihai Eminescu . 2. Apoi „Salonul albastru”, cu portretele foştilor episcopi ai Bucovinei: Dositei Herescu (1781–1789), Daniil Vlahovici (1789–1822), Isaia Baloşescu (1823–1834) şi Eugenie Hacman (1834–1873), toate în mărime naturală”14. Păcat că nu s-au mai păstrat nici tablourile mitropoliţilor şi episcopilor în mărime naturală din Saloanele roşu şi albastru, nici cele 11 lucrări în frescă din Sala sinodală, nici renumita frescă15 de pe porticul de deasupra uşii de intrare în corpul stâng al Reşedinţei, care simboliza artele frumoase protejate de mitropolitul Silvestru.
Astăzi fosta Reşedinţă Mitropolitană înglobează patru dintre facultăţile Universităţii cernăuţene: Facultatea de Filologie, Facultatea de Filozofie şi Teologie, Facultatea de Limbi Străine şi Facultatea de Geografie, fiecare cu specializările lor specifice. Includerea în lista Patrimoniului Mondial UNESCO a unuia dintre cele mai frumoase monumente de arhitectură din sud-estul Europei – ansamblul fostei Reşedinţe a Mitropoliţilor Bucovinei şi Dalmaţiei – este simbolică şi prin faptul că el a fost creat, la timpul său, de arhitectul ceh Josef Hlavka, în perioada când Bucovina făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. Reşedinţa Mitropolitană din Cernăuţi a fost construită în perioada anilor 1864-1882, în total 18 ani. Monumentalitatea acestui edificiu arhitectonic constituie o mândrie astăzi şi pentru Ucraina, deoarece el a completat lista altor două obiective ale Patrimoniului Cultural Mondial cu care este reprezentată Ucraina – ansamblul arhitectural „Catedrala Sfânta Sofia” şi Lavra Pecerska din Kiev, precum şi centrul istoric al oraşului Lviv. Cea mai mare cucerire sau avantajul acestui impunător ansamblu arhitectural din Cernăuţi este faptul că el va deveni cu timpul un muzeu care va fi conservat şi ocrotit de stat, oferind de asemenea ocazia de a fi vizitat de turiştii din lumea întreagă. Oraşul Cernăuţi îşi va recupera prin aceasta câteva din paginile gloriei sale uitate. Reamintim că în momentul de faţă lista Patrimoniului Mondial UNESCO include circa 911 obiective culturale din 151 de ţări ale lumii. Cu timpul va trebui ca toată gospodăria auto din spatele corpului nr. 4 al Universităţii (aripa stângă a Reşedinţei) să fie evacuată şi în locul ei se va organiza, probabil, un complex turistic. În aripa dreaptă a Reşedinţei, unde astăzi se află corpul administrativ al Universităţii Naţionale, urmează să se înfiinţeze un muzeu cu săli de expoziţie, ceea ce va oferi posibilitate turiştilor să viziteze complexul arhitectural al fostei Reşedinţe. Specialiştii ucraineni constată că sub Reşedinţă este nevoie de a efectua lucrări de drenaj, pentru a micşora nivelul de umiditate, care ar putea să afecteze pereţii zidurilor. Cu toate că în curtea interioară a complexului arhitectural este instalat iniţial un sistem de drenaj care reglează umiditatea şi stabileşte un nivel constant de temperatură în curtea interioară a Reşedinţei, pentru fiecare anotimp în parte. De remarcat faptul că acest edificiu este proiectat în aşa fel încât nu se teme de cutremur, adică este rezistent din punct de vedere seismic. La cutremurul din 1977 de la Bucureşti, ale cărui unde seismice au ajuns până în Carpaţii Bucovinei, Reşedinţa din Cernăuţi a rezistat fără nici o crăpătură. Arhitectul Josef Hlavka a aşezat colonadele de sprijin ale clădirilor nu pe un fundament de beton sau de piatră, ci pe un suport din straturi de plumb, care înmoaie (temperează) nivelul amplitudinii şi sporeşte rezistenţa seismică. Cât priveşte parcul-dendrariu din spatele Reşedinţei, care este înconjurat de un perete de piatră de trei metri înălţime, el urmează să fie reînnoit. Parcul secular se întinde pe o suprafaţă de aproximativ cinci hectare şi a fost fondat concomitent cu asamblarea corpurilor de bază ale edificiului în 1876-1878. Proiectanţii specialişti Viktor Pauli şi Herman Langer au conceput structura parcului după un plan englez. Aici se găsesc specii rare de arbori decorativi, cât şi arbori care cresc în Bucovina: arţar, stejar, tei, carpen. Originalitatea şi frumuseţea parcului constă în selectarea şi amplasarea reuşită a speciilor rare de arbori decorativi adunaţi într-un dendrariu. La intrarea în parc, pe un soclu plasat în centru, se înalţă bustul arhitectului Josef Hlavka, realizat în 1937 de către sculptorul A. Severin. În preajma bustului este o fântână acoperită cu sticlă, un molid secular şi lângă el două bazine cu fântâni arteziene. Bucovinenii sunt cam sceptici în ceea ce priveşte reuşita reînnoirii parcului. Expresivitatea arhitectural-artistică neobişnuită a construcţiei lui Hlavka, adânca concepţie ideologică cât şi sincretismul creativ, ce leagă rădăcinile istorice ale arhitecturii europene din Evul Mediu cu cele din epoca absolutismului luminat şi ale capitalismului de mai târziu; sinteza arhitecturii şi a picturii, cea a măiestriei amplasamentului parcului-dendrariu, în sfârşit, destinaţia funcţională unică a complexului arhitectonic cernăuţean permite ca acesta să fie calificat ca unul dintre cele mai proeminente ansambluri arhitectonice, care nu are analogie în practica arhitecturii mondiale. „Cei mai importanţi cercetători în domeniul teoriei arhitecturii şi restaurării V. A. Abizov, R. Mohytyci, B. Kolosok, Iu. Repin şi alţii consemnează faptul că edificiul arhitectural corespunde tuturor criteriilor celei mai înalte aprecieri pentru a deveni obiectiv al Patrimoniului Mondial UNESCO”16. Înainte de a propune ca Reşedinţa Mitropolitană de la Cernăuţi să fie primită sub egida UNESCO, în oraşele Praga şi în Cernăuţi au avut loc Conferinţe internaţionale în problema discutată. Cea din Cehia s-a desfăşurat în 2008, iar conferinţa din Cernăuţi (Ucraina) a avut loc în 2010. Cu ocazia acestei importante decizii, presa ucraineană din capitala Ucrainei şi cea românească şi ucraineană din Cernăuţi au semnalat evenimentul17. Adevărat că în multe publicaţii ucrainene apar informaţii denaturate, unde mitropoliţii Bucovinei şi ai Dalmaţiei sunt cu toţii de origine ucraineană18, iar în articolul În drum spre UNESCO, semnat de profesoara universitară Tamara Marusik, doctoror în istorie, prorector al Universităţii Naţionale din Cernăuţi, pictorul Epaminonda Bucevschi de asemenea este prezentat ca fiind de origine ucraineană19. Nu este unicul caz. Astăzi, din păcate, întâlnim tot mai des şi mai des pagini absolut noi şi „inedite” despre istoria Bucovinei. Originalitatea ansamblului Reşedinţei mitropoliţilor Bucovinei şi Dalmaţiei constă în realizarea arhitectonică care îmbină stilurile istorice mai sus amintite, utilizând motivele naţionale în coloristica acoperişului. El s-a păstrat în forma lui autentică originală. Clădirea a fost restaurată în 1944-1949 şi în 1955, când a devenit Universitate de stat. Edificiul este un unicat în întreaga Europă. Note Reşedinţa Mitropoliţilor Bucovinei şi Dalmaţiei, Album (Textul de Tamara Marusik), Editura „Cărţi-XXI”, Cernăuţi, 2011, p. 3. Arhitecturnyi ansambli Rezidenţii Mitropolytiv Bukovyny i Dalmaţii u Cernivţeah – mist kultur u evropeiskiy samoidentifikaţii (Ansamblul arhitectural al Reşedinţei Mitropoliţilor Bucovinei şi Dalmaţiei din Cernăuţi – o punte de legătură culturală în autoidentificarea europeană), (culegere colectivă), Cernăuţi, 2008, p. 11. Idem. Reşedinţa Mitropoliţilor Bucovinei şi Dalmaţiei, Album (Textul de Tamara Marusik), Editura „Cărţi-XXI”, Cernăuţi, 2011. Ilie Luceac, Familia Hurmuzaki: între ideal şi realizare (O istorie a culturii româneşti din Bucovina în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea), Editura Alexandru cel Bun–Cernăuţi, Editura Augusta–Timişoara, 2000, p. 163-171. Ion Nistor, Istoria bisericii din Bucovina şi a rostului ei naţional-cultural în viaţa românilor bucovineni, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice “Carol Gőbl”, 1916, p. 63. Arhitecturnyi ansambli Rezidenţii Mitropolytiv Bukovyny i Dalmaţii u Cernivţeah – mist kultur u evropeiskiy samoidentifikaţii (Ansamblul arhitectural al Reşedinţei Mitropoliţilor Bucovinei şi Dalmaţiei din Cernăuţi – o punte de legătură culturală în autoidentificarea europeană), (culegere colectivă), Cernăuţi, 2008, p. 11. Ibidem, p. 12. Ibidem, p. 13. 10. Ilie Luceac, op. cit., p. 103-117. 11. Corneliu Gheorghian, Bucovina în pictură (Epaminonda A. Bucevschi). Extras din revista Boabe de grâu, an.V, nr. 9, Bucureşti, 1935, p. 41. 12. Leca Morariu, Epaminonda Bucevschi, gloria picturii arborosene, în Almanahul Muzeului Bucovinei,seria II, an. I-II, Cernăuţi, 1944, p. 233. 13. Idem, Epaminonda Bucevschi în corespondenţa lui C. Porumbescu, în Institutul Cernăuţi, an.VI, Cernăuţi, 1943, p. 7-8. 14. Simion Reli, Călăuza monumentelor religioase istorice din Eparhia Bucovinei (cu ilustraţiuni în text), Tipografia Mitropolitului Silvestru, Cernăuţi, 1937, p. 17-18. 15. Vezi imaginea cu fresca amintită şi istoricul ei: Ilie Luceac, Un pictor bucovinean: Epaminonda Bucevschi, în „Glasul Bucovinei”, nr. 2/1994, p. 29; Idem, Unele consideraţii cu privire la originea familiei pictorului Epaminonda A. Bucevschi, în „Glasul Bucovinei”, nr. 3(7), 1995, p. 29. 16. Arhitecturnyi ansambli Rezidenţii Mitropolytiv Bukovyny i Dalmaţii u Cernivţeah – mist kultur u evropeiskiy samoidentifikaţii (Ansamblul arhitectural al Reşedinţei Mitropoliţilor Bucovinei şi Dalmaţiei din Cernăuţi – o punte de legătură culturală în autoidentificarea europeană), (culegere colectivă), p. 16-17. 17. Tamara Marusik, Na şleahu do IUNESCO (În drum spre UNESCO), în „Zovnişni spravy”, la rubrica Osvita, nr. 4, Kyiv, 2011; Galina Markiv, Rezidenţia CNU – u svitovyi spadşciny IUNESCO, în „Molodyi bukovyneţ”, Cernăuţi, 30 iunie 2011, p. 3; Universytet-gordisti naţii (materialul redacţiei), în „Ceas”, nr. c. 27(4464), 30 iunie 2011, p. 1; T. Anaid, Cernăuţiul – în lista Patrimoniului Mondial UNESCO, în „Zorile Bucovinei”, nr. 39 (14.047), 1 iulie 2011, p. 1; Dumitru Verbiţchi, Eveniment de anvergură în istoria ţinutului bucovinean, în „Libertatea Cuvântului”, nr. 26(433), 1 iulie 2011, p. 1, 12. 18. Arhitecturnyi ansambli Rezidenţii Mitropolytiv Bukovyny i Dalmaţii u Cernivţeah – mist kultur u evropeiskiy samoidentifikaţii (Ansamblul arhitectural al Reşedinţei Mitropoliţilor Bucovinei şi Dalmaţiei din Cernăuţi – o punte de legătură culturală în autoidentificarea europeană), (culegere colectivă), Cernăuţi, 2008, 60 p. 19. Tamara Marusik, Na şleahu do IUNESCO (În drum spre UNESCO), în „Zovnişni spravy”, la rubrica Osvita, nr. 4, Kyiv, 2011.
* Părerile istoricilor cu privire la data indicată aici diferă. Unii afirmă că moaştele Sfântului Ioan au fost aduse la Suceava de către Alexandru cel Bun în 1415. ** Între ctitoriile din Bucovina ale lui Alexandru cel Bun trebuie menţionată şi mănăstirea Moldoviţa, ridicată în 1401 pe râul cu acelaşi nume. Din timpul domniei lui Alexandru cel Bun datează şi cea mai veche ştire (1427) despre mănăstirea Humor. Alături de mănăstirea din Rădăuţi, care a existat aici încă înainte de instaurarea episcopatului, şi de mănăstirea dominicanilor pe lângă episcopia din Siret, mănăstirile de la Moldoviţa şi Humor sunt cele mai vechi din Bucovina. *** La 23 ianuarie 1873 prin edict imperial Episcopia Bucovinei a căpătat statut de Mitropolie. Episcopul a fost numit în rang de arhiepiscop şi mitropolit. De aici construcţia a şi devenit Reşedinţă Mitropolitană. **** Monedă de aur sau de argint, care a circulat în mai multe ţări din Europa. Monedă forte în Imperiul Austro-Ungar.



Comentarii

2012-02-18 00:46
Juaannaa

Multumesc pr. rasupns! Bilete mai ieftine am gasit la Blueair (sper sa nu dea faliment pana la vara :))! O sa consult site-urile recomandate. Pe viajoa oricum intru regulat, imi place cum e scris!

2012-02-19 03:30
cialis

Hi Rosemary,Thank you for updating me on missing classmate Richard Wells. You were right that he was not inthe class of 1962. I had recently emailed his brother Dan, and he informed me that Richard hasbeen teaching and living in China the last six years.Regard, Charlene (Demonet) Fisher


Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile

 
 
powered by www.ABlog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare